25/08/2023

O contabilă care a delapidat primăria la care lucra a scăpat și ea de răspundere penală prin prescriere

Scris de Saptamanalul de Radauti


Prevederile de anul trecut ale Curții Constituționale privind prescrierea faptelor mai vechi încetează procesul penal în dosare care mai de care mai importante.   

Este și cazul unui dosar de delapidare de laPrimăria Valea Moldovei, care a vizat contabila unității administrativ teritoriale. 

Conform anchetei procurorilor de la Gura Humorului, în perioada ianuarie 2013 – mai 2014, inculpata, în calitate de contabilă la Primăria Valea Moldovei, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin mai multe acțiuni, săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale, și-a însușit în interes propriu și pentru alte persoane, prin efectuarea unor viramente neautorizate, suma de 357.404 lei din fondurile de trezorerie ale unității administrative Valea Moldovei. 

A fost vorba de viramente bancare pentru zece salariați ai Primăriei Valea Moldovei, peste veniturile nete de primit înscrise în statele de plată, plăţi reprezentând indemnizații de şedinţă pentru 12 consilieri locali, dar și viramente pentru asistenţi personali ai persoanelor cu handicap, respectiv pentru câteva persoane cu handicap care au beneficiat de indemnizaţii achitate prin casieria unităţii.

Inculpata a recunoscut că şi-a alimentat contul de card bancar cu sume necuvenite, dar a pretins în mod nejustificat că din sumele respective a efectuat mai departe plăți către beneficiari, au arătat procurorii în rechizitoriul de trimitere în judecată.

Ancheta a fost complexă pentru că au fost audiați toți cei care apăreau că au beneficiat de sume. A fost nevoie inclusiv de dovedirea falsificării a numeroase semnături.

După o anchetă întinsă pe câțiva ani procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au trimis dosarul în instanță. 

Când dosarul a fost trimis în instanță ”regulile jocului” erau altele. Între timp acestea s-au schimbat astfel că judecătorii au încetat procesul penal prin constatarea prescripției. 

Conform deciziei Judecătoriei Gura Humorului inculpata are de achitat prejudiciul de 357.404 lei către partea civilă Primăria Valea Moldovei.    

Saptamanalul de Radauti