26/04/2023

Mobilizare a polițiștilor pentru prinderea unui tânăr care comitea înșelăciuni cu prejudicii importante prin tranzacții online  

Scris de Saptamanalul de Radauti


Polițiștii suceveni recomandă prudență sporită la tranzacțiile și cumpărăturile online și au prezentat un caz recent în care s-a muncit serios pentru prinderea autorului.

Pe 26 ianuarie, un bărbat din Frătăuții Noi a depus o plângere penală la Postul de Poliție Frătăuții Noi, unde a anunțat că pe 12 ianuarie o persoană cu identitate falsă l-a determinat să îi trimită prin serviciul de curierat o bară față de autoturism, în schimbul sumei de 3.500 de lei, fără a vedea însă vreun leu din această sumă.

Păgubitul a relatat la vremea respectivă că a deținut un autoturism care s-a defectat și a decis să vândă componente ale acestuia. A postat în acest sens anunțuri pe OLX și a scos la vânzare piese, printre care și o bară față.   

Un client s-a arătat interesat de bara din faţă a autoturismului, iar pentru a întări convingerea persoanei vătămate că tranzacția va avea loc i-a trimis acesteia în format electronic o chitanță ce părea a fi emisă de o unitate bancară, cu data de 12 ianuarie, care făcea referire la un transfer bancar în suma de 3.500 de lei.

Suceveanul de bună credință a trimis bara față prin curierat iar a doua zi a fost contactat de același client, care i-a spus că vrea să cumpere și jantele, volanul și alte piese.

Bărbatul din Frătăuții Noi a avut totuși prudența de a aștepta ca cei 3.500 de lei să îi intre în cont înainte de a mai trimite vreun bun. Banii nu au mai ajuns în contul suceveanului iar în câteva zile necunoscutul deja avea telefonul închis și nu a mai fost de găsit de nici o culoare.

Când s-a convins că a fost înșelat, bărbatul din Frătăuții Noi a depus plângerea la poliție.

În acest caz a fost vorba de o colaborare a mai multor structuri de poliție pentru că autorul ar fi comis mai multe fapte de același gen.

Acesta se folosea de date false și se deplasa la preluarea comenzilor cu o mașină cu numere false, ceea ce a făcut ancheta destul de complicată.  

După trei luni de cercetări, polițiștii de la Secția Rurală Gălănești au adunat date și în cadrul investigațiilor desfășurate, inclusiv cu sprijinul Poliției orașului Pantelimon, au stabilit identitatea autorului, un tânăr în vârstă de 21 de ani, cu domiciliul în municipiul București.

Acesta a fost depistat pe raza municipiului Focșani, județul Vrancea, și adus sub escortă la sediul Secției Rurale Gălănești.

Suspectul a fost reținut în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, în primă fază pentru 24 de ore.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava vă atrag atenția:

  • Pe  OLX nu se fac plăţi online pentru produsele vândute sau cumpărate;
  • Singura situaţie în care OLX cere introducerea datelor card-ului este cea în care se cumpără serviciile OLX de publicare sau promovare a anunţurilor;
  • Nu daţi nimănui, persoană fizică sau juridică datele cardului bancar – evitaţi orice plată în avans, indiferent de pretext;
  • Nu acceptaţi să mutaţi discuţiile pe Whatsapp sau pe altă reţea de comunicare şi păstraţi discuţiile pe chat-ul OLX, pentru a putea fi ulterior ajutat în caz de fraudă;
  • Verificaţi înainte de a da click link, în special dacă e primit prin Whatsapp sau orice altă mesagerie decât cea oficială OLX; 
  • Nu introduceţi datele card-ului online. Şi nu uitaţi: atunci când vindeţi produse prin OLX puteţi primi contravaloarea acestora doar prin firma de curierat, după ce cumpărătorul a intrat în posesia obiectului! 

În plus:

  • Atunci când navigați pe internet de pe dispozitivul dvs., asigurați-vă că această conexiune este securizată!
  • Nu faceți niciodată click pe un link/o anexă dintr-un email sau SMS nesolicitat! Verificați adresa de pe care a fost trimis emailul!
  • Evitați operatorii economici care nu afișează date de contact complete!
  • Aveți grijă la accesarea unei pagini web care conține greșeli gramaticale!
  • Nu plătiți în avans bunuri comandate prin internet de la persoane necunoscute!
  • Fiți atenți când oferiți detaliile cardului de credit sau debit pe intenet! Refuzați tranzacția dacă se cere codul PIN!
  • Tipăriți sau salvați comanda dvs., precum și clauzele și condițiile ce apar pe site la momentul cumpărării!

Saptamanalul de Radauti