07/11/2023

Microbuz acroșat de tren în Rădăuți

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un nou accident tren-mașină a avut loc marți, în municipiul Rădăuți.

Un microbuz a fost lovit de trenul regio 5627 care circula pe ruta Suceava – Putna, la o trecere la nivel de cale ferată din Rădăuți.

Din fericire, nu au fost victime ci doar pagube materiale la mașină.

Pentru CFR Călători, norocul este că pe traseu nu era automotorul „Săgeata albastră”, proaspăt reperat capital, mult mai sensibil la accidentele de acest gen. 

În accident a fost implicată o masivă locomotivă LDH, care tracta vagoane.

Pe fondul creșterii numărului de călători, automotorul a fost retras din nou de pe această linie, fiind neîncăpător pentru cererea de public călător.

La fața locului au intervenit pompierii militari de la Rădăuți, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

Saptamanalul de Radauti