22/11/2023

Mamă condamnată la 7 ani de închisoare pentru agresarea sexuală a propriilor copii

Scris de Saptamanalul de Radauti


Judecătoria Rădăuți a dat sentința într-un caz înfiorător de viol și agresiune sexuală în care a fost judecată o mamă iar victimele au fost proprii ei copii.

Sanda D., în vârstă de 32 de ani a fost condamnată la 7 ani de închisoare, pedeapsa principală fiind pentru viol.

Faptele imputate sunt din perioada 2018 – septembrie 2020, copiii femeii având vârste foarte fragede.

Din ancheta Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți rezultă că femeia a exercitat în mod repetat violențe fizice asupra fiului ei minor în vârstă aproximativă de 5-6 ani, pe care l-a folosit în mod repetat și pentru a obține foloase materiale prin practicarea cerșetoriei.

La o dată care nu a putut fi stabilită, mama și-ar fi constrâns fiul să întrețină cel puțin un raport sexual oral cu ea.

A doua victimă din dosar este fiica femeii.

Conform anchetei, mama ar fi exercitat în mod repetat violențe fizice și asupra fiicei ei minore, în vârstă de aproximativă de 9-10 ani, pe care a trimis-o în repetate rânduri la cerșit.

Pe parcursul anchetei, fata a mărturisit și că mama a întreținut relații sexuale cu mai mulți bărbați, de față cu ea.

Nu s-a putut stabili cert dacă și fata a fost abuzată sexual însă au fost indicii importante în acest sens:   

”Minora a fost expusă în mod repetat unor gesturi/acte cu tentă și de natură sexuală, posibil și abuzuri sexuale sub forma agresiunii sexuale, prin aceste tratamente și comportamente abuzive de natură fizică și sexuală, având în vedere contextual familial de comitere, creând o stare de pericol ce a pus în primejdie gravă dezvoltarea normală a copilului din punct de vedere fizic, intelectual și moral”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Saptamanalul de Radauti