31/01/2024

Lemn de paltin creț, foarte rar, pentru confecționarea de viori, confiscat de polițiștii de la Marginea

Scris de Saptamanalul de Radauti


Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Marginea au efectuat o captură de material lemnos de esență foarte rară, utilizat de meșterii lutieri pentru confecționarea instrumentelor muzicale de calitate, în special a viorilor de înaltă valoare.

Transportul de lemn rar era efectuat sub aparența unui transport de lemn de paltin comun, de foc.   

Marți, 30 ianuarie, în jurul orei 16.00, polițiștii Secției Rurale Marginea au oprit pentru control o autoutilitară care se deplasa dinspre drumul comunal Voievodeasa și care a pătruns pe DN 17A Sucevița.

Șoferul a prezentat la control un aviz pentru cantitatea de 2,4 mc lemn.

Polițiștii de la Marginea au avut suspiciuni că materialele lemnoase au fost încărcate din alt loc decât cel menționat în avizul de însoțire, precum și cu privire la esența materialului lemnos, având în vedere modul de porționare.

Prin urmare, autoutilitara a fost condusă de polițiști la punctul de descărcare a materialelor lemnoase din cadrul Ocolului Silvic Marginea, unde personalul specializat a fost solicitat pentru inventariere și pentru stabilirea esenței.

Cantitatea de lemn era cea din aviz dar surpriza a venit cu privire la esența lemnului:

”Deși valoarea lemnului a fost evidențiată în baza avizului ca lemn foc, lemnul fiind tăiat scurt, în realitate valoarea reală a materialului lemnos transportat este de aproximativ 15.000 – 20.000 lei iar, din datele obținute, rezultă faptul că această esență rară de lemn se comercializează și cu sume de 2.000 euro mc.

Lucrătorii silvici au menționat faptul că lemnul de paltin creț, este o specie foarte rară de lemn și nu se regăsește în lista oficială cu prețul de referință al materialelor lemnoase, iar vânzătorii vând la negru acest tip de lemn la un preț supraevaluat, materialul fiind utilizat la confecționarea instrumentelor muzicale, în special a viorilor de înaltă calitate”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava,

În cadrul anchetei s-a constatat că emitentul avizului – a emis avizul având ca punct de încărcare o rută diferită, însă materialele lemnoase au fost transportate din alt loc.

Pentru aceste nereguli, societatea din Volovăț care a făcut transportul a fost sancționată contravențional cu o amendă de 10.000 de lei.

Cantitatea de lemn a fost confiscată și predată în custodia Ocolului Silvic Marginea.

”Flerul polițiștilor dar și profesionalismul, au evidențiat și zădărnicit un alt segment infracțional în ceea ce privește activitatea ilicită în spectrul silvic, provocările permanente în acest domeniu impunând o prezență tot mai intensă a polițiștilor și o manieră proactivă de lucru, în sistem integrat, cu reprezentanții celorlate instituții și entități cu atribuții în domeniu”, a evidențiat conducerea IPJ Suceava acțiunea echipajului de la Marginea.

 

 

 

Saptamanalul de Radauti