Judecătoria Rădăuți a stabilit luni, 31 august, o pedeapsă de 10 de închisoare într-un dosar de ”viol săvârșit asupra unui minor”, victimă fiind o fată în vârstă de 13 ani.
Judecătorii rădăuțeni au mai stabilit că inculpatul ar trebui să îi achite fetei minore și daune morale de 200.000 de euro.
Procurorii de la Rădăuți au dispus, la data de 14 iulie 2025, punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Ș.N.G. acesta fiind acuzat că, în data de 5 aprilie 2025, prin constrângere și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, a întreținut un raport sexual cu minora, chiar în locuința acesteia.
Inculpatul a fost arestat preventiv în acest dosar în iulie 2025, apoi plasat în arest la domiciliu. Și acum, încă acuzatul (vinovat este, conform Codului Penal, doar la pronunțarea unei sentințe definitive) se află în arest la domiciliu.
Prin sentința judecătorilor rădăuțeni din ultima zi din august, a fost dispusă și prelungirea arestului la domiciliu, până când sentința va deveni definitivă.
