31/08/2026

Inaugurare cu sute de drumeți a noii variante de traseu Putna – Sucevița, pe Via Transilvanica

Scris de Saptamanalul de Radauti


O nouă variantă de traseu pe Via Trasilvanica a fost inaugurată sâmbătă, 29 august, pe segmentul I, Putna – Sucevița, care de acum are două variante de traseu.

Ruta nouă pleacă de la Chilia lui Daniil Sihastrul iar la inaugurarea de sâmbătă au participat sute de drumeți, chiar spre 1.000 conform unor surse.

Cel mai important nume prezent a fost vicepremierul Tánczos Barna, alături de frații Alin și Tibi Ușeriu, cei care au crezut în acest proiect și l-au adus la acest nivel.
Fiecare kilometru parcurs este marcat cu o bornă tematică, parte din ele adevărate opere de artă.
În urma colaborării dintre Tășuleasa Social, Romsilva, Direcția Silvică Suceava, ocoalele silvice, administrațiile locale și voluntari, traseul a fost foarte frumos amenajat, cu scări de lemn în zonele foarte abrupte, podețe, bare din lemn de susținere și alte amenajări la care s-a muncit cu peste 150 de oameni, în special silvicultori.
Noul traseu este destinat în special deplasării la pas, celălalt fiind recomandat pentru biciclete.
La finalul drumeției, Tánczos Barna a vorbit despre colaborarea dintre comunitatea drumeților și cea a silvicultorilor, două grupuri care, în urmă cu câțiva ani, se aflau în tabere adverse dar care, treptat, datorită Via Transilvanica, au dovedit că pot și colabora, nu doar să se tolereze.

Saptamanalul de Radauti