02/07/2024

Incendiu puternic la o casă din Rădăuți. Un bătrân de 84 de ani a suferit arsuri

Scris de Florin Paiu


Un puternic incendiu a izbucnit luni după-amiază, în jurul orei 16.30, la o gospodărie de pe strada Grânelor din Rădăuți.

La faţa locului au intervenit pompierii militari, cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

Echipajul SMURD care a intervenit concomitent cu cel al pompierilor militari i-a acordat primele îngrijiri medicale proprietarului, un bătrân de 84 de ani, care suferise arsuri la o mână.

Octogenarul a fost transportat la spital.

Din păcate, incendiul a provocat pagube mari spre foarte mari.

Pompierii militari de la Rădăuți au transmis la finalul intervenției că au fost afectate de flăcări o casă bătrânească și trei anexe gospodărești (bucătărie de vară, adăpost de animale și garaj), pe o suprafață totală de aproximativ 200 de metri pătrați.

Flăcările au degradat și fațadele de la două case învecinate, în diferite proporții.

Florin Paiu