18/06/2024

Incendiu puternic, în noapte, la Vicovu de Sus. Dezastrul ar fi fost provocat de rozătoare

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un incendiu izbucnit în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 3.00 din noapte, la Vicovu de Sus, a lăsat pagube foarte mari în urmă, pompierii reușind însă printr-o intervenție susținută să salveze totuși mai multe construcții care erau și ele în pericol.

Militarii Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și ai Detașamentului de pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență (SVSU) Vicovu de Sus, Bilca și Straja, au intervenit cu șase autospeciale de stingere și un echipaj de prim-ajutor SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din orașul Vicovu de Sus.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat două anexe gospodărești, dar și acoperișul unei locuințe, existând pericolul de propagare la întreaga gospodărie.

Pompierii s-au luptat cu flăcările până la ora 6.00 dimineață.

Pagubele sunt foarte mari iar o primă evaluare a arătat că au ars depozitul de furaje, bucătăria de vară și acoperișul casei, pe o suprafață totală de aproximativ 130 de metri pătrați. A mai ars fațada locuinței pe o laterală și s-au degradat pereții casei și ai bucătăriei de vară.

Ancheta pompierilor a arătat că incendiul a izbucnit din depozitul de furaje, fiind identificat și locul în care s-a produs scurtcircuitul, la un cablu în mare parte ros.

”Incendiul a izbucnit din depozitul de furaje, iar cauza probabilă a fost un scurtcircuit, produs la un cablu electric deteriorat de acțiunea unor rozătoare. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și gospodăriile învecinate”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava.

Saptamanalul de Radauti