05/06/2023

Fugar la volanul unui Bentley, prins de polițiști cu dispozitivul Spike – banda de cuie care distruge pneurile

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un bărbat din Straja, aflat la volanul unui Bentley, a încercat să scape cu fuga de un echipaj de poliție cu radar care i-a făcut semnal de oprire duminică seară, în jurul orei 18.40.  

Echipajul de la Poliția orașului Vicovu de Sus, care efectua un control în trafic cu radarul, a înregistrat pe DJ 209G autoturismul în timp ce rula de la Brodina spre Straja, cu viteza de 79 de kilometri la oră în localitate.

Șoferul autoturismului Bentley a redus inițial viteza, părând că se supune semnalului de oprire, după care a demarat în trombă pe lângă polițiști.

La aproximativ 2 kilometri distanță se afla un al doilea echipaj angrenat în acțiunea de control.

Alertați de colegi, polițiștii au întins pe carosabil dispozitivul baraj rutier extensibil cu țepi, în fața mașinii Bentley.

Astfel, s-a reușit oprirea autoturismului în condiții de siguranță, iar conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat de 35 de ani, din comuna Straja, în autoturism aflându-se alți doi pasageri de 23 și 47 ani, ambii din comuna Straja.

La volan era bărbatul de 35 de ani, Mihai P., care a prezentat la control doar documentele mașinii și care mirosea a alcool.

În urma verificării cu etilotestul a rezultat că respectivul avea concentrația de 1,05 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, fiind dus de polițiști la Spitalul municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei de sânge.

Pentru abaterile legate de viteză și neoprirea la semnal, șoferul băut a încasat și amendă de 1740 de lei, cu măsura complementară a suspendării permisului de conducere.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”.

Saptamanalul de Radauti