17/12/2024

Fostul manager de la Spitalul Rădăuți și două asistente anchetate de DNA au scăpat de arestul la domiciliu

Scris de Saptamanalul de Radauti


Ancheta procurorilor de la DNA – Serviciul Teritorial Suceava cu privire la faptele de corupție de la Spitalul municipal Rădăuți continuă cu toți cei șase inculpați în libertate, plasați totuși sub măsura controlului judiciar.
Trei dintre inculpați mai erau în arest la domiciliu dar au scăpat de această măsură.
Atât Tribunalul Suceava, cât și Curtea de Apel Suceava, arată Monitorul de Suceava, au respins propunerea procurorilor DNA de prelungire a măsurii arestului la domiciliu, iar cei trei vor fi cercetați mai departe sub control judiciar. Este vorba de fostul manager al Spitalului Municipal Rădăuți, doctorul Flaviu Sima, și de asistentele Domnica Maxim și Lenuța-Violeta Puha.
Rămân în continuare sub măsura controlului judiciar directorul medical al Spitalului Municipal Rădăuți, doctorul Liviu Dubei, și asistentele Maria-Ecaterina Cîrdei și Vlad-Vasile Luța.

Descinderile au avut loc la mijlocul lunii octombrie și vizează fapte de ”luare de mită”, ”dare de mită”, „folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”, „abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, ”instigare la dare de mită” și ”trafic de influență”.

Saptamanalul de Radauti