02/04/2021

Femeie condamnată pentru că a distrus cu pietre și cu o pavelă mașina unei polițiste

Scris de Florin Paiu


Judecătoria Rădăuți a judecat în doar două termene un dosar de ultraj în care autoarea a fost femeie, la fel și victima, o agentă de la Poliția orașului Milișăuți.
Margareta C., din Milișăuți, a fost judecată pentru că a provocat distrugeri serioase mașinii personale a polițistei, cu pietre și cu o pavelă din beton. Inculpata a fost condamnată la o pedeapsă de 8 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani de zile. Inculpata va trebui să respecte o serie de obligații și restricții în cei doi ani, în caza contrar pedeapsa urmând a fi transformată în una cu executare.
Margareta C. a mai fost obligată de judecători să achite polițistei 4.000 de lei, daunele provocate la mașină.

Polițista de la Milișăuți a făcut parte dintr-un echipaj care a verificat o sesizare de furt dar a dat doar peste o partidă de sex, a relatat Monitorul de Suceava la vremea respectivă.
Pe 27 octombrie 2020, în jurul orei 20.00, Poliția orașului Milișăuți s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că o femeie a distrus cu mai multe pietre și cu o pavelă din beton (rămasă pe parbrizul distrus) partea din față a autoturismului Audi A5 aparținând unei tinere agent de poliție de la Milișăuți. Mașina a fost avariată destul de serios, la caroseria din față, în timp ce parbrizul a fost complet distrus. Prejudiciul a fost calculat la 4.000 de lei.

Polițiștii au aflat în scurt timp cine a comis fapta, având și martori în acest sens.
Ulterior s-a stabilit că în aceeași zi, în jur de ora 16.30, echipajul de serviciu de la Poliția Milișăuți a fost sesizat prin 112 de către un localnic că în locuința sa, în timp ce el nu este la domiciliu, se află persoane suspecte, de etnie romă, probabil la furat.

Polițiștii din echipaj ajunși la fața locului (inclusiv agenta căreia i s-au provocat ulterior distrugeri la mașină) au constatat că fiul proprietarului face sex cu o femeie, cea care a atras atenția vecinilor pentru că aceasta nu avea ce căuta în zonă. Femeia a fost avertizată că nu are ce căuta în acea locuință fără acordul proprietarului și i s-a pus în vedere acest lucru. Femeia nu a reacționat prea bine când i-a văzut pe polițiști și a început să facă scandal.
După acest episod, la aproximativ două ore și jumătate, femeia a venit la sediul Poliției orașului Milișăuți și a provocat distrugerile amintite mai sus. Ea a luat de pe jos pietre cu care a aruncat, plină de furie, spre mașina polițistei. A desprins apoi pavela din beton și a aruncat-o în plin în parbrizul autoturismului Audi A5.
Inițial, pe numele femeii s-a deschis dosar penal pentru distrugere. Ulterior, având în vedere că fapta a avut legătură cu serviciul, polițista ”deranjând” victima în timpul serviciului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți a schimbat încadrarea în ultraj.
Sentința Judecătoriei Rădăuți nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la instanța superioară.

Florin Paiu