19/01/2022

Drama lui Daniel Bodnar, departe de final – la un an de la accident se deplasează foarte greu

Scris de Florin Paiu


Activistul Daniel Bodnar a publicat pe pagina sa de Facebook imagini în care apare deplasându-se greu, cu un cadru, prin casă.
Imaginile au fost realizate exact la un an de zile de la accidentul în care a fost implicat pe 19 ianuarie 2021, la Sucevița.
Activistul spune că a publicat aceste imagini pentru ca oamenii să vadă care este starea sa și pentru a le răspunde celor care îl acuză că este bine și doar se preface. Pe imagini se observă că rădăuțeanul are mobilitate redusă a picioarelor iar drama sa pare încă departe de finalul fericit.

”Am început să pășesc cu acest cadru, doctorii spun că va mai dura destul de mult timp până când voi putea merge singur…
Chiar dacă pronosticurile doctorilor au fost minime și părea imposibil ca să mai merg vreodată pe picioarele mele, încă există speranță și putere și cred că voi reveni cât de curând!

Mulți m-au judecat foarte aspru în acest an pentru că am continuat și nu am lăsat să se vadă suferința prin care trec. Ar fi vrut să mă văd doar trist și deprimat, dar am încercat să îmi ascund durerea și să par cât mai normal! Este un handicap ,,temporar”! Oricine poate trece pe aici!
Am făcut și fac foarte multă terapie! Mi-am adaptat mașina la nevoile actuale și am continuat să alerg, iar unii au ajuns să spună ca eu de fapt sunt bine, dar stau în pat și mă victimizez!
Toate astea m-au ambiționat și mai mult pentru că am înțeles și mai mult expresia ,,Viața este o LUPTA!”, este o parte din mesajul activistului de mediu.

Activistul se deplasează cu o mașină modificată pentru nevoile sale însă are în continuare nevoie de ajutor, fiind departe de zilele în care alerga pe șosele după cei care transportă lemn.

Activistul a transmis că ”echipa sa” rămâne la datorie și semnalează cazurile suspecte. Recent, polițiștii au confiscat un camion care transporta legal în jur de 13 mc lemn, în urma unei sesizări a ”echipei lui Daniel” făcută la Putna.

Activistul de mediu Daniel Bodnar a fost implicat într-un grav accident rutier, în noaptea de 18 spre 19 ianuarie, în jur de ora 2.20, pe raza comunei Sucevița. El era pasager în mașina condusă de un alt activist de mediu, Daniel Ghinghiloschi. Acesta a pierdut controlul asupra autoturismului BMW pe care îl conducea, mașina lovind violent un podeț și poarta unei case.

Florin Paiu