10/11/2023

Doi ani de detenție pentru un tânăr care a provocat un accident mortal și a fugit

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un tânăr din Vicovu de Jos, judecat pentru trei infracțiuni, a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani de detenție într-un centru de minori, după ce a provocat un accident mortal cu două circumstanțe agravante.

Sentința Judecătoriei Rădăuți a rămas definitivă la Curtea de Apel Suceava.

Tânărul va executa pedeapsa într-un centru de detenție minori pentru că la data accidentului avea vârsta de 17 ani.

La finele lunii septembrie a anului 2019, Beniamin B.,  conducea un Mercedes Benz pe un drum secundar din Vicovu de Jos.

Tânărul a pierdut controlul asupra mașinii chiar în timp ce în fața sa erau doi localnici care se deplasau pe jos. Mașina scăpată de sub control a ajuns în șanț și i-a acroșat pe cei doi pietoni.

O femeie în vârstă de 51 de ani a murit în urma acestui accident.

Minorul a părăsit locul accidentului, ceea ce i-a adus încă o circumstanță agravantă, pe lângă fapta de ucidere din culpă comisă fără a avea permis de conducere.

Saptamanalul de Radauti