17/02/2023

Doi afaceriști cu lemn au de achitat amenzi penale după un caz de agresiune a activistului Daniel Bodnar

Scris de Saptamanalul de Radauti


Doi bărbați din Voievodeasa-Sucevița, trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, într-un dosar legat de un scandal monstru care s-a lăsat și cu lovirea activistului de mediu Daniel Bodnar, au fost condamnați la amenzi penale de câte 5.000 de lei, respectiv 4.000 de lei, de către Judecătoria Rădăuți.  

În septembrie 2020, Daniel Bodnar a fost agresat în fața Atelierului de Împletituri Marginea. Scenele violente s-au petrecut după ce activistul a sesizat un transport suspect de lemn.

Daniel Bodnar, alături de Iulian Ureche, se afla în fața atelierului, unde cei doi intenționau să asiste la inventarierea materialului lemnos.

În timp ce erau la poartă, cei doi au fost abordați de mai mulți indivizi din Sucevița. La un moment dat, a rezultat din cercetările poliției, doi dintre agresori l-ar fi lovit pe activistul de mediu, după care au aruncat cu pietre în BMW-ul X6 al lui Daniel Bodnar, provocându-i distrugeri. O parte din agresiune a fost înregistrată video, fiind proba forte de la dosar.

Judecătorii au stabilit că există probe privind lovirea doar în cazul inculpatului Sameul Băcilă, astfel că acesta are de achitat o amendă penală de 5.000 de lei.

Al doilea inculpat, Gheorghe Marin Rîpanu, a fost condamnat doar pentru infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice pentru că privind infracțiunea de loviri s-a stabilit că nu există probe clare că a săvârșit fapta. Acesta a fost obligat de judecători la achitarea unei amenzi penale de 4.000 de lei.

Aceste amenzi penale trebuie obligatoriu achitate, în caz contrar instanța transformându-le în zile de închisoare

Cei doi inculpați, care au afaceri cu lemn în zonă, nu au recunoscut acuzațiile nici în instanță și au înaintat apel față de decizia Judecătoriei Rădăuți.

Daniel Bodnar este parte vătămată în mai multe dosare penale aflate pe rolul Judecătoriei Rădăuți. În cele mai multe cazuri este vorba de infracțiunea de amenințare.

Daniel Bodnar este parte și în procese civile, în acestea dat în judecată de afaceriști cu lemn ori chiar de silvicultori care cel daune și se consideră victime ale unor acuzații nefondate.

Saptamanalul de Radauti