25/01/2021

Dezvăluiri din „sânul” PSD Rădăuți

Scris de Unknown


Dat afară din PSD, consilierul local Florin Preda a povestit la emisiunea Față în Față, realizată de Marius Cocoș la Radio VIVA, despre atmosfera tensionată din organizația condusă de fostul primar Nistor Tatar.

MC: Sperăm că anul 2021 va fi unul foarte bun pentru toată lumea, pentru că avem multe lucruri pe care trebuie să le rezolvăm în acest an, un an cu multe provocări. Suntem acum în plină pandemie, în plină campanie de vaccinare, care sperăm să pună lucrurile la punct şi să ne ducă din nou în zona de normalitate. Pe lângă acestea, este multă treabă şi din punct de vedere administrativ. Chiar dacă 4 ani de zile nu vor mai fi alegeri, asta nu înseamnă că „apele” vor fi liniştite din punct de vedere politic. Eu vă cunosc ca un om care s-a implicat foarte mult în atragerea fondurilor europene, în special prin proiectul GAL Urban Rădăuţi, dar aveţi şi alte proiecte realizate cu unităţi administrativ-teritoriale. De dată recentă, la doar 3 luni de zile de când aţi fost ales consilier local, a venit o propunere de excludere a dumneavoastră din partid. Aş vrea să aflu direct de la sursă care este situaţia… În precedentul mandat al Consiliului Local aţi fost din partea ALDE, acolo unde s-au petrecut mai multe lucruri să le spunem „interesante”. La momentul respectiv, aţi ales să participaţi în echipa PSD, din partea căruia aţi şi obţinut un mandat de consilier local.

FP: În mandatul trecut, am susţinut administraţia PSD la nivel local la mai toate proiectele pe care le-au propus pentru dezvoltarea municipiului, inclusiv la cele pentru asfaltări, pentru dezvoltarea comunităţii. Municipiul Rădăuţi este relativ mic, avem de convieţuit în el şi toată lumea îşi doreşte dezvoltarea comunităţii. Aşa cum aţi spus, activitatea mea de bază este aceea de consultant pentru atragerea de fonduri europene.

Pe lângă proiectul pe care l-aţi menţionat, mai avem un proiect care acum urmează să se aprobe, am răspuns la clarificări. Este vorba despre un proiect în valoare de 9 milioane de euro pentru Spitalul Municipal Rădăuţi, care include achiziţia a 1.557 de echipamente specifice, unităţi distincte. Undeva la sfârşitul lunii ianuarie ar trebui să avem un răspuns final, iar până la 30 aprilie toate echipamentele ar trebui să fie puse în funcţiune şi predate către Spitalul Municipal Rădăuţi, întrucât este un apel rapid pentru combaterea pandemiei de coronavirus.

Aşa cum aţi spus, la nivelul Rădăuţiului se întâmplă „lucruri interesante”.

MC: Am spus „interesante” pentru că m-am săturat de atâtea intrigi petrecute, toate, în definitiv, contra interesului cetăţeanului. Sunt multe aşteptări din partea rădăuţenilor, iar administraţia locală are obligaţia să realizeze ceva. În alte circumstanţe, membrii mai multor partide au vorbit laudativ despre dumneavoastră şi proiectele pe care le-aţi început.

FP: După nici 3 luni de zile, conducerea PSD Rădăuţi a propus să fiu exclus din rândurile formaţiunii, după o expunere puerilă de motive, după opinia mea. Asta în speranţa că voi pierde sprijinul partidului şi, implicit, funcţia de consilier local. Eu am încredere că Organizaţia Judeţeană Suceva va analiza foarte corect această decizie, pentru că, acum 3 luni de zile, eu eram unul dintre pionii principali pentru asigurarea de fonduri europene şi dezvoltarea municipiului Rădăuţi. Dar se pare că în aceste 3 luni de zile s-au schimbat foarte multe…

La Rădăuţi, de obicei se întâmplă lucruri atipice. Domnul Nistor Tatar a pierdut 4 rânduri de alegeri – prezidenţiale, europarlamentare, parlamentare şi locale. Ca să fac o paralelă, la fotbal, după ce se pierd câteva meciuri, se schimbă antrenorul, nu jucătorii, la noi se întâmplă invers. Tot perpetuăm aceste greşeli ale lui Nistor Tatar. Pentru că, dacă analizăm situaţia din ultimii 3 ani, Tatar l-a exclus pe Bogdan Loghin din PSD, care a câştigat acum primăria din partea altui partid. Ceea ce e o mare „defavoare” pentru organizaţia locală.

Suntem un grup de 14 persoane în cadrul organizaţiei locale şi a Biroului Politic Rădăuţi care nu suntem tocmai mulţumiţi de activitatea preşedintelui Nistor Tatar. Unora dintre membrii Biroului Politic li s-a interzis procedura de vot în cadrul şedinţei. Dar acest subiect îl voi aprofunda în cadrul Organizaţiei Judeţene. Mergem acolo cu toată încrederea că lucrurile se vor schimba în Rădăuţi.

MC: Practic, ce vi se reproşează?

FP: Anul trecut, am votat alegerea viceprimarului, după constituirea Consiliului Local. Deşi acolo consider că a fost o greşeală din partea lui Nistor Tatar, care a interzis practic, într-o şedinţă neoficială, candidatura mebrilor PSD la funcţia de viceprimar. Motiv pentru care a fost o singură propunere pentru această funcţie, în persoana domnului Ciprian Ţarevici, şi 4 din 7 consilieri au participat la acel vot. În acea şedinţă neoficială cu consilierii locali, 4 din 7 consilieri au votat să mergem la şedinţă şi să votăm viceprimarul. Adică a decis majoritatea. Imediat după respectiva şedinţă, cei 4 au fost sancţionaţi – eu, domul Adi Jecalo, domnul Ionel Mitrofan şi doamna Cristina Airinei, preşedinta organizaţiei de femei Rădăuţi.  

Se pare că raţiunile care au stat la baza excluderii mele au plecat pe o pistă greşită.  După ce am fost sancţionat pentru o faptă, am fost încă o dată sancţionat pentru aceeași faptă. La care s-a mai adăugat că aş fi votat majorarea taxelor şi impozitelor. Nu am votat aşa ceva. Am votat indexarea cu rata inflaţiei, lucru care se face în fiecare an. Domnul Tatar a făcut un amendament pentru micşorarea lor cu 3,8%.

Pentru că sunt locuitor al Rădăuţiului şi am proprietăţi, eu şi familia, în localitate, se crea o situaţie de conflict de interese dacă votam micşorarea impozitelor, aşa cum a expus şi domnul secretar, aş fi avut „foloase patrimoniale” prin acel vot. De aceea, pentru a evita situaţia, eu nu am participat la vot.

În cadrul şedinţei, domnul Tatar a distorsionat succesiunea evenimentelor şi modul în care s-au derulat şi a încercat să propună excluderea mea. Membrii care erau votaţi în Biroul Politic Local au fost şterşi şi au fost scrişi alţii… Probabil că s-au gândit că aceia ar fi ţinut cu „aripa tânără”, îi tăiem şi punem alţii care să ţină cu noi… Ceea ce eu am considerat că nu a fost absolut deloc corect.

MC: Cred că nimeni nu ar putea fi de acord. Dacă lucrurile s-au desfăşurat aşa cum le-aţi prezentat nu e deloc în regulă.

FP: De aceea am toată încrederea în Organizaţia Judeţeană Suceava şi în domnul preşedinte Ioan Stan că vor face o analiză corectă despre tot ceea ce s-a întâmplat.

MC: Ca de obicei, componenţa Consiliului Local Rădăuţi este destul de eterogenă, Sunt 9 consilieri PNL, dar aceştia au nevoie şi de voturi din altă parte pentru a avea majoritatea. Mai avem PSD – 7, PMP – 2 şi PER – 1, dintr-un total de 19 consilieri. De ce a fost o singură propunere pentru viceprimar şi nu mai multe?

FP: Noi am vrut să facem o propunere din partea PSD, lucru interzis de domnul Tatar. Viceprimarul a fost ales cu 12 voturi. Erau necesare 10.

De fiecare dată se încearcă găsirea unui ţap ispăşitor, şi de această dată se pare că am tras eu „lozul necâştigător”. Chiar vă spun foarte sincer că ştiu raţiunea acestei mişcări pe care vrea să o facă domnul Tatar la nivel local.  

MC: Până la urmă, sunt nişte rufe care se spală în sânul partidului. De la aleşii locali aşteptăm să se apuce de treabă. Că sunt discuţii, negocieri, este normal, este o artă a compromisului…

FP: Vreau să vă spun că la nivelul Rădăuţiului eu, cel puţin, nu am participat la nicio negociere. Vorbim de putere şi de opoziţie, dar, atât timp cât sunt proiecte benefice pentru comunitatea locală, proiecte care asigură o dezvoltare durabilă a municipiului, este imposibil să nu le votezi. Dacă vor fi lucruri „îndoielnice” să fie foarte clar că noi nu vom vota. Până la ora actuală au fost lucruri ok. A fost ceva la buget, am amânat puţin bugetul, am asigurat nişte fonduri pentru echipa de fotbal…

MC:  Rădăuţiul este încă în „scenariul roşu” de infectări cu Covid-19. O situaţie complicată şi autorităţile locale trebuie să se implice şi să pună la dispoziţie acele centre de vaccinare. Care este situaţia în momentul de faţă?

FP: Din informaţiile pe care le am eu, centrele de vaccinare din Rădăuţi sunt aproape funcţionale, urmând a se pune la dispoziţie personalul necesar şi dozele de vaccin necesare. Din câte ştiu, şi la Spitalul Municipal trebuie să ajungă nişte doze de vaccin, pentru că acestea se termină foarte rapid.

MC: Aţi avut astăzi (n.r. – miercuri, 20 ianuarie) şedinţă extraordinară de Consiliu Local.

FP: Da, au fost puse în discuţie Reactualizarea Planului Urbanistic General al municipiului Rădăuți și Regulamentul Local de Urbanism de aplicare a acestuia. Termenul valabilităţii PUG trebuia prelungit, pentru că pentru întocmirea unuia nou este nevoie de o perioadă mult mai mare de timp. Trebuie analizate caracteristicile diferitelor zone, în scopul asigurării unei eficienţe pe termen lung.  Asta asigură o dezvoltare durabilă a municipiului Rădăuţi, permiţând astfel realizarea unor construcţii în anumite zone, nivelul de construcţii, procentul de ocupare a terenului, coeficientul de utilizare ş.a.m.d. Din punctul meu de vedere, precum şi al experţilor din Direcţia de Urbanism, PUG-ul Rădăuţiului are destul de multe erori. De aceea, de-a lungul anilor, a trebuit modificat prin PUZ-uri care să permită dezvoltarea zonelor, atât din punct de vedere imobiliar, cât şi industrial.

MC: Cum a fost şedinţa, în regulă?

FP: Scurtă, nu întotdeauna la obiect, dar ceea ce a ţinut de proiectul ordinii de zi a trecut cu unanimitate de voturi. Au mai urmat şi mici discuţii. Au fost nişte întrebări adresate fostului primar, dar domnul Tatar a divagat şi a luat-o pe nişte piste total greşite. Lucru care mie cel puţin nu mi se pare normal. Toată lumea poate acum să vadă harababura şi nebunia din Consiliul Local, totul generat de un singur personaj. Intervenţii peste o altă persoană în timp ce vorbeşte, sunt lucruri care ţin de bunul-simţ până la urmă. Domnul Tatar creează o stare foarte urâtă în cadrul şedinţelor.

Cred că în Consiliul Local ar trebui o conduită mult mai bună. Şi vorbim de veşnicul personaj Nistor Tatar, care în orice şedinţă găseşte de cuviinţă să deranjeze un vorbitor, un alt consilier local, lucruri care nu creează decât deservicii. Atât la nivelul Consilului Local, cât şi a organizaţiei pe care acesta încă o conduce.

MC: Cum credeţi că se vor derula lucrurile în continuare în acest an?

FP: Din punctul meu de vedere, ce a fost mai rău a trecut. Consider că anul 2021 va fi unul mult mai bun şi de aici putem doar să creştem. Atât politic, administrativ, cât şi economic.

Unknown