13/09/2021

Deși deschiderea anului școlar a fost online, toți elevii Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi” încep marți cursurile în format fizic

Scris de Saptamanalul de Radauti


Începând de marți, 14 septembrie, toți elevii Colegiului „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți vor începe cursurile în format fizic, desi festivitatea de deschidere a noului an școlar s-a desfășurat integral online.

Directorul Colegiului, prof. dr. Adrian-Nicolae Puiu, a transmis că 40 de angajați ai colegiului, personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, s-au testat individual pentru Covid, și toți au rezultate negative. Iar din acest motiv, „procesul de învățământ se desfășoară, începând de marți, 14 septembrie, conform scenariului 1, scenariul verde, cu toți elevii în clase, cu prezență fizică, conform Hotărârii CJSU”.

Consiliul de administrație al colegiului a hotărât ca deschiderea noului an școlar să se facă integral online după ce săptămâna trecută, doi profesori de la colegiul rădăuțean au fost depistați pozitiv la Covid-19 și au intrat în izolare 14 zile.

Saptamanalul de Radauti