Candidatul AUR pentru funcția de primar în Rădăuți, Dan-George Marcu spune despre actualul primar Bogdan Loghin că se plânge de pomană de greaua moștenire de care are parte. Pentru asta, Marcu a făcut un scurt rezumat – istoric și spune că tentativele președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, de a-l salva pe Bogdan Loghin sunt tardive și inutile.
”Este bine cunoscut faptul că în 2020, Bogdan Loghin a fost numit candidatul de primar al municipiului Rădăuți la propunerea actualului viceprimar al municipiului Rădăuți, Ciprian Țarevici, a cărui influență este una foarte mare la nivelul Consiliului Județean, întrucât acesta este chiar nașul de cununie al președintelui Gheorghe Flutur. Încă de la numirea lui Loghin drept candidat la fotoliul de primar au fost foarte multe controverse nu doar la nivelul PNL Rădăuți, ci și la nivelul primarilor PNL ai comunelor din împrejurimi.
După ce Bogdan Loghin a câștigat Primăria Rădăuți, acesta s-a izbit de mai multe probleme, despre care el avea foarte bună cunoștință, întrucât fusese 4 ani viceprimar și înainte de asta 2 ani primar al urbei, așa că greaua moștenire la care face acum referire încă primarul Loghin este chiar el! Astfel că pentru nenumăratele greșeli administrative făcute și repetate de Loghin, stimulentul financiar a venit chiar de la finul viceprimarului Rădăuților, Gheorghe Flutur, care a luat din banii destinați primăriilor PNL din împrejurimile Rădăuților, lăsând primari vechi și performanți cu ochii în soare pentru a-l ajuta pe Bogdan Loghin”, a menționat Dan-George Marcu.
Acesta mai precizează că actualul primar a mers pe principiul “copilul care plânge tot primește lapte, cel care nu plânge răbdă”, dar a continuat să greșească, astfel încât și al doilea an a rămas fără bani, iar Consiliul Județean a luat din nou banii destinați primăriilor PNL care au performat și i-a investit pe toți în Bogdan Loghin.
”Acum, Gheorghe Flutur încearcă cu disperare să îl salveze pe Bogdan Loghin tocmai pentru a nu revolta primarii vechi și performanți ai PNL, care ar putea să îi reproșeze că ei au ieșit în continuare primari, în timp ce Bogdan Loghin, cu toți banii primiți de la Consiliul Județean, a pierdut alegerile, ceea ce ar crea grave probleme de imagine pentru președintele Gheorghe Flutur. Un sfat pentru Gheorghe Flutur, când vrei să ai totul, poți să pierzi totul”, a concluzionat Dan-George Marcu.