08/11/2021

Consilierul local PSD Rădăuți Preda Florin transmite o scrisoare deschisă către Biroul Politic Județean PSD Suceava

Scris de Unknown


“Înaintez prezenta scrisoare conducerii PSD Suceava, cât și biroului politic județean PSD și solicit revocarea hotărârii mele de excludere din partid prin retragerea sprijinului politic, motivele la acea vreme fiind bazate pe alianța mea cu Partidul Național Liberal în cadrul consiliului local Rădăuți. Solicit acest lucru dat fiind faptul că acum se propune realizarea unei alianțe între PSD și PNL la nivel național, iar în spiritul acestei alianțe, ar trebui anulată și hotărârea de excludere. La fel cum a spus și președintele organizației PSD Suceava Ioan Stan «traversăm o perioadă în care jocurile politice și orgoliul politic nu-și au locul», în același spirit am acționat și eu la vremea aceea și am fost propus spre excludere și eu am considerat că nu era cazul să sacrificăm interesele comunității rădăuțene pentru jocurile și orgoliile președintelui PSD Rădăuți, Nistor Tatar. Așa că îl invit pe domnul președinte Ioan Stan să dovedească faptul că declarațiile în presa nu sunt doar vorbe goale sau doar scuze de moment și să acționeze întocmai în vederea anulării hotărârii.

Cu deosebită considerație,
Ec. Florin Preda”

Unknown