08/04/2022

Cinci săptămâni la frontiera de nord a țării

Scris de Unknown


Activitatea Asociației Rădăuțiul Civic în contextul crizei umanitare

În urmă cu aproape o lună începea conflictul din țara vecină. Puține persoane își puteau imagina atunci ce va urma pentru populația ucraineană, care va fi valul de refugiați sau cetățeni ucrainieni care vor veni spre România, fugind din calea războiului sau, mai ales, ce efecte va avea această criză pentru comunitatea noastră, din județul Suceava.

Voluntarii Asociației Rădăuțiul Civic, o asociație deja cunoscută în județ și chiar la nivel național pentru activitățile sale civice, au fost printre primii care s-au mobilizat pentru a veni în sprijinul autorităților și al cetățenilor ucrainieni, alături de alte organizații nonguvernamentale, unități de cult. Aceștia au lansat un Fond de Solidaritate și s-au mobilizat pentru a ajuta cetățenii care au trecut frontiera, dar și pentru a trimite ajutoare umanitare în Ucraina.

„Nu ne imaginam la acel moment ce săptămâni vor urma, cât de mult vom ieși din zona de confort în fiecare zi, ce povești de viață vom întâlni, cum urma să ni se zguduie efectiv lumea în care trăim când auzim dramele oamenilor de la frontiera de nord a țării sau cum este să îți împachetezi toată viața într-o valiză și să pleci din calea războiului. 
Au urmat săptămâni în care am direcționat toate resursele către efortul de sprijinire a cetățenilor ucrainieni, încercând să mai alinăm din suferința acestor oameni și să le aducem măcar câteva momente de liniște, certitudine, bucurie sau siguranță. În tot acest nu am fost singuri, ci alături de toți oamenii de bine care și-au unit eforturile pentru o cauză nobilă, mai mare decât propriile preocupări sau priorități” menționează Luca Ciubotaru, Președintele Asociației Rădăuțiul Civic.  

Rezumatul ultimei luni de activitate a Asocicației Rădăuțiul Civic include:

  • peste 1.500 de ore de voluntariat însumate la cortul Rădăuțiul Civic și Crucea Roșie din vama Siret, realizat de 47 de voluntari coordonați de Daniela Tiron și Viviana Huțuleac.
  • un hub de transfer de ajutor umanitar pe deplin operațional în zona Rădăuți, la 20 de kilometri de frontiera Siret, cu implicarea a zeci de voluntari coordonați de Margareta Tcaciuc, Andrei Grosu și Alexandru Gheorghiță și a sute de ore de voluntariat petrecute acolo; 
  • 7 tiruri de ajutor umanitar trimise în Ucraina (Cernăuți, Hotin, Zaswatna și chiar Harkov via Khmelnytskyi); 
  • 28 de autoutilitare de 3,5 tone de ajutor umanitar trimise în diverse localități din regiunea Cernăuți; 
  • peste 300 de tone de ajutor umanitar trimise deja în Ucraina; 
  • un grup online dedicat cetățenilor ucrainieni care trec vama Siret de 5.000 membri;
  • sprijin pentru grupuri de refugiați din Rădăuți, Milișăuți, Horodnic de Sus, Sucevița (jud. Suceava) și Crăiniceni, Horodiștea (jud. Botoșani), plus alte zeci de cazuri individuale sau sprijin chiar pentru animalele de companie ale cetățenilor ucrainieni;
  • sprijin pentru localități, asociații și spitale din Ucraina (Bănceni, Cernăuți, Hotin, Kharkiv, Khmelnytskiy, Kiev, Mahala, Nikolaev, Snyatyn, Zastawna;
  • finanțare prin Fondul de Solidaritate (56.492 euro strânși din donații până în prezent), donații în produse colectate la depozitul nostru care folosește ca hub de transfer spre Ucraina;
  • donații în bani și produse de la 39 de asociații, ONG-uri, sute de persoane fizice, companii și alte tipuri de instituții, grupuri, organizații;

Asumându-și standardele promovate încă de la înființare, fiind singura asociație din Rădăuți și chiar din județul Suceava care publică anual un raport financiar detaliat accesibil cetățenilor, Asociația Rădăuțiul Civic publică în timp real veniturile și cheltuielile Fondului de Solidaritate pe pagina www.radautiulcivic.ro.

Dintre activitățile asociației în ultima lună, se desprind o serie de direcții strategice și o serie de eforturi făcute pentru a integra resurse și a maximiza impactul:

În mediul online

Pe 24 februarie, Asociația a creat grupul de Facebook Uniți pt. Ucraina – vama Siret, SV / Об’єднані для України! Митниця Сірет , pe care îl moderează constant din prima zi. Cu ajutorul grupului voluntarii au reușit să îi pună în contact pe cei care au nevoie de informații, sprijin de orice fel (cazare, transport, traducere, servicii medicale etc) cu cei care pot oferi acest sprijin.

Ajutorul umanitar nu însemnă doar oferirea de produse, mâncare sau produse de igienă. Ajutorul umanitar implică oferirea oricărei forme de sprijin unei persoane care se află în trazit sau trece frontiera fugind din calea unor dezastre. Tot din primele zile, Asociația a creat un formular dedicat ofertelor de cazare din jud. Suceava, astfel încât instituții precum ISU Rădăuți sau Centrul de Refugiați Rădăuți să poată folosi spațiile de cazare puse le dispoziție de persoane fizice pentru refugiații ce au trecut granița prin Siret în primele zile după declanșarea conflictului din Ucraina.

Sprijinul informațional a constat în zeci sau sute de cazuri cărora le-au fost oferite informații, cetățeni conectați, îndrumați sau efectiv informați cu privire la rutele de transport, disponibilități de cazare etc.          

Voluntari în vama Siret

Încă din primele zile, voluntarii Rădăuțiul Civic au fost prezenți în vama Siret, într-un parteneriat local cu filiala Crucea Roșie Suceava, care a asigura infrastructura punctului din vamă (corturile amplasate chiar la intrare). Zi de zi, oră de oră, cel puțin doi voluntari Rădăuțiul Civic, prin rotație, au venit în sprijinul celor care treceau granița fără să știe ce îi așteaptă în România. În același timp, pentru ca acel punct să poată fi unul aprovizionat constant, Asociația a realizat transporturi periodice cu cele necesare în punctul din vamă, de la gustări, la produse de strictă necesitate pentru cei aflați în tranzit.

27.02 În primele zile au fost cumpărae produse pentru vama Siret în valoare de 1.000 Euro;

02.03 Asociația a facilitat primele întâlniri între asociațiile/ONG-urile prezente în vama Siret și autorități cu scopul reorganizării fluxurilor pe nevoi în vama Siret și s-a oferit să pregătească materialele necesare pentru a marca clar fiecare punct în mod distinc (bannere tematice);

07.03 Rădăuțiul Civic a intermediat montarea a patru stații de încărcare oferite de Bank of Energy în următoarele puncte strategice din zona trecerii de frontieră de la Siret: Clădirea comandamentului – zona mama și copilul; Cortul Crucea Roșie; Cortul Salvați Copiii; Cortul de la ISU – mama și copilul.

13.03 Voluntarii au participat la un workshop despre primul ajutor psihologic, organizat de Fundația SERA România și FONPC – Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil. Atelierul a cuprins puncte precum: primul ajutor psihologic: cum interacționăm cu oamenii care au nevoie de ajutor; îngrijirea de sine: cum avem grijă de noi pentru a putea avea grijă de ceilalți; tehnici de respirație cu relaxare atât pentru autoîngrijire, cât și pentru ajutarea beneficiarilor; practicarea îngrijirii de sine cu ajutorul terapiei prin artă.

21.03 Ben, din Marea Britanie, unul dintre voluntarii internaționali primiți de Asociația Rădăuțiul Civic a reușit să strângă reprezentanți ai ONG-urilor și autorităților locale laolaltă pentru o fotografie, ceea ce spune multe despre capacitatea sa de a inspira ce e mai bun în oameni.

În prezent, activitatea la vama Siret continuă.

Hub-ul de ajutor umanitar pentru Ucraina

În a doua săptămână de la izbucnirea crizei, Asociația a început organizarea unui hub de ajutor umanitar pentru Ucraina, unde să poată prelua, organiza, sorta și pregăti transporturi către Ucraina, către zone unde se aflau mulți refugiați interni sau chiar către zone direct afectate. A  folosit rute de transport umanitar deja existente, lucrând atât cu instituții publice din Ucraina – Consiliul Regional Cernăuți, spitale, centre sociale, dar și cu multe organizații nonguvernamentale din Ucraina: Transparency International Ucraina, Khmelnytskyi platforma, Right to Protection Cernauti, Centrul Municipal din Cernăuți pentru Protecția Animalelor, Centrul Bucovinean de Artă, Societatea Bibliotecarilor Bucovineni.

Ajutorul umanitar a vizat, pe de o parte, acoperirea nevoilor din județul Suceava, pentru instituțiile și organizațiile confruntate cu un val mare de refugiați și, mai ales, trimiterea a unor cantități cât mai mari de produse dincolo de graniță, pentru comunitățile care aveau mare nevoie de acel ajutor.

În plan local, activitatea a cuprins, cu titlu de exemplu, următoarele:

Rădăuți

  • 325 de porții de mâncare pentru refugiații cazați în tabăra de pe stadionul Rădăuți;
  • Donații pentru Așezământul „Sf. Ierarh Leontie” din Rădăuți de perne, pături, jucării, haine, încălțăminte sau produse de igienă și rechizite primite de la profesorii, copiii și părinții de la Școala Regina Elisabeta din Rădăuți și de la Grupa Albinuțelor, educatoare dna Florița Brăescu.
  • Casa de tip familial Universul Copiilor din Rădăuți a primit cu brațele deschise 9 copii ucrainieni, astfel că, în decursul zilei de astăzi, colegii noștri le-au furnizat alimente în valoare de 1379 lei.
  • o mașină cu produse de igienă, scutece pentru copii și pâine către maternitatea Spitalului Municipal din Rădăuți.
  • un transport cu haine pentru copii și adulți, alimente, produse de igienă și cutii cadou cu produse pentru școală și îngrijire pentru Școala Gimnazială Specială din Rădăuți;

Milișăuți

  • 200 de refugiați din Ucraina, studenți de origine indiană, dintre cei 600 adăpostiți în sala de sport din Milișăuți, au plecat spre București cu ajutorul susținerii financiare din partea EGGER Group și intermedierii colegilor noștri în cursul unei nopți.
  • 600 kg de brichete achiziționate din Fondul pentru Solidaritate, pentru încălzirea sălii de sport, au ajuns la Primăria Milișăuți, care găzduia sute de studenți indieni.
  • ustensile și produse de curățenie au fost duse de colegii noștri la tabăra de la Milișăuți cu sprijinul Supermarket Olint Radauti.
  • 3.456 de sticle de apă Bucovina, au ajuns tot în tabăra de la Milișăuți prin bunăvoința Maspex Romania.

Horodnic de Sus

La Căminul cultural din Horodnicul de Sus au fost duse bax-uri de produse de igienă, hrană și produse pentru copii și îmbrăcăminte, oferite parțial și de profesorii de la Școala Generală nr. 1, Vicovu de Sus.

Sucevița

Un transport de hrană a ajuns la Pensiunea Agapi din Sucevița care găzduia refugiați.

Crăiniceni, jud. Botoșani

Un transport de alimente a fost direcționat către Asociația Social-Creștină Sf. Ioan Iacob de la Crăiniceni. Asociația oferă sprijin și îngrijire pentru bătrâni și copii, precum și hrană la domiciliu în 12 sate.

Horodiștea, jud. Botoșani

O autoutilitară plină cu donații a plecat spre centrul de refugiați din localitatea Horodiștea, jud. Botoșani. Acolo sunt cazați 40 de refugiați în mod permanent, iar zilnic primesc un flux de 80-90 de persoane care trec granița prin punctul de trecere Rădăuți-Prut.

Individual

01.03 Un cetățean israelian cu permis de muncă în Ucraina a primit prin intermediul asociației noastre documentul eliberat de consulatul Israelului în România și în acest fel a reușit să treacă frontiera pe la Siret

09.03 Am intermediat cazare la adăpostul din Cernăuți a unei doamne care se îndrepta spre România cu 32 de cățeluși de talie mică, dar care a avut un accident de mașină pe drum și a fost nevoită să își întrerupă călătoria.

17.03 Am facilitat transferul a 40 de cățeluși între adăpostul din Cernăuți, unde erau găzduiți temporar și o asociație din Belgia care i-a preluat alături de proprietară.

18.03 Colegii noștri au recuperat miercuri un hard disk care conține munca de luni de zile a unei regizoare din Ucraina, care a fost încărcat în cloud. În acest fel, regizorul din Ucraina își va putea continua munca.

23.03 O viitoare mămică rămasă în Rădăuți a primit cutii cu donații care au cuprins de la produse de igienă, jucării și alte produse necesare pregătirii nașterii;

Ajutorul umanitar trimis peste graniță

Khmelnytskiy

03.03 Primul transport dincolo de frontieră cu bunuri care au ajuns până în Khmelnytskiy, la nord de Cernăuți. Prietenii de la Asociația Expert Forum (EFOR) au cumpărat medicamente de aprox. 1.800 de euro, la care am adăugat alimente în valoare de aprox. 2.000 de euro din Fondul de Solidaritate.

13.03 Un transport de medicamente și alte donații a ajuns la Khmelnytskiy.

03.03 Două tiruri cu ajutor umanitar au plecat spre orașul Khmelnitsky aflat la intersecția rutelor dintre zonele (încă) sigure ale Ucrainei și cele aflate în zonă de război. Ele conțin 52 de paleți de medicamente, saci de dormit, mâncare neperisabilă și produse de igienă, având ca destinație maternitatea din Khmelnitsky, instituții publice, ONG-uri și comunități locale, dar și Curtea Constituțională a Ucrainei, care și-a mutat sediul de la Kiev în acest oraș.
Cele două tiruri au plecat mai departe spre Harkov, unde mii de cetățeni se află în situații critice. 

Mahala

04.03 Două tone de alimente în valoare de aprox. 12.000 de lei în Comuna Mahala, din Regiunea Cernăuți, unde erau aproape 100 de cetățeni care fug de război și unde proviziile erau pe terminate. De comuna Mahala și de comunitatea românească de acolo se leagă povestea Aniței Nandriș, una dintre cele mai importante mărturii scrise despre anii petrecuți în Siberia, sub oroarea gulagului rusesc.

05.03 100 de paturi pliante și 200 de seturi de pilotă și pernă au ajuns în comuna Mahala, din regiunea Cernăuți, care zilnic găzduiește cetățeni care se retrag din calea războiului. Donațiile au fost asigurate de Crucea Roșie, iar transportul a fost facilitat de asociația noastră.

Cernăuți

07.03 Medicamente și produse de prim ajutor aduse de Colegiul Executorilor Judecătorești de pe lângă Curtea de Apel București au fost trimise în Cernăuți.

10.03 Un tir întreg de produse de igienă, scutece, conserve, haine, saci de dormit, pâine, prăjituri și alte alimente neperisabile a sosit astăzi din Germania, din partea Asociației Helping Hands. După descărcarea acestuia și încărcarea într-un alt tir, produsele s-au îndreptat către Stadionul Olimpia din Cernăuți.

10.03 Un alt transport a ajuns la un spital de copii din Cernăuți (Oblasnyy Tsentr Medyko-Sotsial) care oferă îngrijire pentru 80 de copii cu dizabilități. Colegii noștri au donat un generator, lanterne, baterii, mâncare pentru copii și produse de igienă, saltele, plapume, perne, pijamale pentru copii și alte articole folositoare îngrijirii acestor

10.03 O autoutilitară încărcată cu medicamente primite de la Expert forum și produse de igienă și îmbrăcăminte din partea asociației noastre a ajuns în Cernăuți la ONG-ul “Chernivtsi Youth Centre”.

14.03 O autoutilitară plină de donații a ajuns din nou la Cernăuți. O parte din transport a fost lăsată la organizația Zahyst din Cernăuți care îngrijește persoane cu dizabilități și găzduiește cetățeni ucrainieni aflați în tranzit, iar restul a ajuns la Transparency International Ukraina.

18.03 Jumătate de autoutilitară cu hrană pentru animale a ajuns în cursul zilei de astăzi la adăpostul de animale din Cernăuți.

21.03 Un transport plin cu haine, încălțăminte și alimente neperisabile a plecat spre Mitropolia Bucovinei din regiunea Cernăuți, care le va distribui persoanelor care au atât de multă nevoie de ele.

23.03 O autoutilitară cu alimente, materiale pentru dormit și medicamente a ajuns în cursul zilei de ieri la organizația nonguvernamentală Zahyst din Cernăuți care lucrează cu persoane cu dizabilități și care este implicată activ în sprijinul miilor de cetățeni ucrainieni care s-au retras din zona de război în regiunea Cernăuți;

27.03 A mai plecat spre Cernăuți un transport organizat de parohia Sf. Dumitru.

31.03 Un transport a ajuns la Centrul de Artă Bucovinean din Cernăuți și deja au fost încărcat și pentru soldații din Harkov. Majoritatea donațiilor au fost asigurate de Asociația „Kiwanis Club Rădăuți”, filială a unei organizații internaționale, reprezentată de doamna prof. Angela Sehlanec;

31.03 O autoutilitară a plecat spre Cernăuți cu donații pentru Liceul Nr. 13 care găzduiește refugiați interni și către Asociația „Right To Protection”.

Storozhynets

27.03 O donație de medicamente, produse de igienă și alimente a plecat spre Cernăuți către Storozhynets District Charity Fund Karitas;

19.03 A ajuns în Cernăuți un transport de hrană pentru Congregația Surorilor Milostivirii Sf. Vincențiu de Paul din Storozhynets. Surorile care au preluat transportul oferă servicii de îngrijire pentru bătrâni, copii și bolnavi, momentan în Snyatyn, dar își vor continua drumul cu donațiile spre locații unde este mare nevoie de ele.

Bănceni

09.03 Un transport pentru Mănăstirea ,,Înălțarea Domnului” din Bănceni și așezământul cu peste 400 de copii, mulți dintre ei cu probleme de sănătate sau handicap. La așezământul monahal s-au refugiat în ultima perioadă și multe mame cu copilași, astfel că nevoia de alimente și îmbrăcăminte a crescut, colegii noștri transportând o autoutilitară plină de hrană, produse de igienă și haine.

Zastawna

13.03 3 autoutilitare au fost încărcate cu donații din Belfast, Irlanda de Nord, pentru localitatea Zastawna, la nord de Cernăuți;

14.03 Un alt tir și o autoutilitară pline de donații au plecat spre Zastwana: medicamente, truse de prim ajutor, produse medicale, haine și alimente strânse de cetățeni ucraineni din Germania.

21.03 Donațiile noastre și ajutoarele trimise de Asociația Helping Hands din Germania au ajuns în regiunea Zastawna.

27.03 Trei autoutilitare au plecat vineri spre regiunea Zastavna, la nord de Regiunea Cernăuți. Regiunea a devenit refugiu pentru mii de oameni din zona de război. Ajutorul va ajunge și în localitatea Doroshivtsi, precum și la un centru care de curând a primit 150 de copii dintr-un orfelinat dintr-o zonă afectată.

Hotin

16.03 Tirul cu ajutor umanitar din Franța, din localitatea La Couronne, înfrățită cu localitatea Hotin, a plecat din Rădăuți spre Ucraina după ce voluntarii noștri au transferat ajutorul primit și au adăugat produse electrocasnice necesare localității și amenajării unor spații pentru primirea refugiaților.

Kiev

16.03 Un transport direcționat spre Kiev, via Cernăuți conținând medicamente, izoprene, termosuri, conserve, caciuli mănuși, haine și scutece. Bunurile au fost încărcate în gara din Cernăuți și trimise direct spre Kiev cu ajutorul asociației Transparency International Ucraina.

Harkov

18.03 Un transport de medicamente, saci de dormit și izoprene asigurate de prietenii de la Expert Forum, la care am adăugat mâncare neperisabilă, produse de igienă și folii de plastic în valoare de aproximativ 3000 de euro, a ajuns astăzi la Cernăuți. Bunurile au fost preluate și vor ajunge în Kharkiv (Harkov), oraș aflat sub asediu. Folia va fi folosită de civilii ale căror geamuri de la locuințe au fost distruse de bombele armatei ruse.

Nikolaev

27.03 O autoutilitară încărcată cu alimente și produse de igienă a plecat spre Nikolaev.

„Fondul de Solidaritate lansat după 3 zile de la izbucnirea crizei umanitare înseamnă mai mult decât un efort de strângere de fonduri. El reprezintă solidaritatea unei țări și a unei comunități față de o țară vecină invadată, a cărei populație suferă zilnic. Aceste rânduri sunt insuficiente pentru a descrie și a mulțumi sutelor de persoane implicate în acest efort supraomenesc, zecilor de voluntari, sutelor de donatori, pentru o cauză ce ține de însăși existența societăților noastre.

Acest efort nu se va opri aici. El a adus o rază de speranță, un dram de certitudine sau siguranță unor oameni care și-au lăsat o viață întreagă în urmă, case, familii, prieteni și au plecat pentru a se salva. Vom continua acest efort și în lunile următoare, fiind unul de durată, de aceea fiecare contribuție contează. Ne puteți susține în continuare, astfel:

„Rândurile de mai sus descriu pe scurt acest efort, un efort al oamenilor, pentru oameni pe care istoria i-a pus în fața unor alegeri greu de făcut. Vă mulțumim pentru întreaga solidaritate!” ne transmite echipa Asociației Rădăuțiul Civic. 

Unknown