11/10/2023

Casă distrusă de un incendiu izbucnit în noapte

Scris de Daniel Rosu


Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit în noaptea de marți spre miercuri pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din orașul Frasin. Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 1.30 din noapte.

La sosirea echipajelor de pompieri, ardea acoperișul unei locuințe, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie, dar și la o casă învecinată.

Pompierii s-au luptat cu flăcările până la ora 3.30 din noapte.

Focul a fost localizat la nivelul casei, dar cu pagube mari la nivelul acesteia.  

Pompierii militari au transmis că a ars acoperișul casei, construit din lemn, cu învelitoare din azbociment, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. De asemenea, în urma incendiului s-a degradat interiorul locuinței, inclusiv bunuri materiale.

”Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat o anexă gospodărească și locuința învecinată, cu bunurile aferente”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Frasin.

Daniel Rosu