Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit în noaptea de marți spre miercuri pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din orașul Frasin. Alarma de incendiu s-a dat în jurul orei 1.30 din noapte.
La sosirea echipajelor de pompieri, ardea acoperișul unei locuințe, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie, dar și la o casă învecinată.
Pompierii s-au luptat cu flăcările până la ora 3.30 din noapte.
Focul a fost localizat la nivelul casei, dar cu pagube mari la nivelul acesteia.
Pompierii militari au transmis că a ars acoperișul casei, construit din lemn, cu învelitoare din azbociment, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. De asemenea, în urma incendiului s-a degradat interiorul locuinței, inclusiv bunuri materiale.
”Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat o anexă gospodărească și locuința învecinată, cu bunurile aferente”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Frasin.