31/10/2021

Captură mare de țigări după ce contrabandiștii au fost nevoiți să abandoneze un autoturism de teren

Scris de Florin Paiu


Sâmbătă dimineață, în jur de ora 10.00, în comuna Bilca, un echipaj de la Poliția de Frontieră a interceptat un autoturism de teren Mitsubishi Shogun, cu numere de Marea Britanie, foarte aproape de fâșia verde. Polițiștii au efectuat somații, au tras focuri de armă în plan vertical dar cel de la volan a abandonat mașina pe un drum de lângă pădure și a fugit. După un tipar deja aproape standard, nici de această dată cel de la volan nu a putut fi prins la fața locului.

„La fața locului, în autoturism și în afara acestuia au fost descoperite mai multe colete cu țigări care au fost transportate la sediul instituției, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 6.000 pachete cu țigări, de proveniență extracomunitară. Țigările în valoare de 70.200 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul de teren în valoare de 7.000 lei a fost indisponibilizat la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.

Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă, autoritățile ucrainene fiind și ele alertate, imediat după urmărire.
Tot sâmbătă, și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Brodina, au descoperit, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității de frontieră Straja, un colet cu țigări de proveniență ucraineană. S-a trecut la monitorizarea zonei, iar în cel mai scurt timp, au fost înștiințate și autoritățile ucrainene despre eveniment.
Captura s-a rezumat la acel colet care conținea 500 pachete țigări, în valoare de aproape 6.000 de lei.

Florin Paiu