Expoziția ”Capodopere ale Artei Europene din colecția Brukenthal National Museum / Muzeul Național Brukenthal” a fost vernisată pe 28 noiembrie, de Ziua Bucovinei, la Muzeul de Istorie Suceava, în cea mai mare expoziție de artă europeană care a ajuns vreodată în estul României!
”O haină bisericească cu desene făcute de 𝗕𝗼𝘁𝘁𝗶𝗰𝗲𝗹𝗹𝗶, o piesă extraordinară, ținută într-o capsulă, piesă ce nu a fost expusă nici măcar în muzeul Brukenthal, ci doar o singură dată la Paris, alături de lucrări semnate de 𝗥𝘂𝗯𝗲𝗻𝘀, 𝗩𝗲𝗿𝗼𝗻𝗲𝘀𝗲, 𝗕𝗿𝘂𝗲𝗴𝗵𝗲𝗹 cel Tânăr, 𝗝𝗼𝗿𝗱𝗮𝗲𝗻𝘀, 𝗦𝗻𝘆𝗱𝗲𝗿𝘀 și 𝗥𝗮𝘃𝗲𝘀𝘁𝗲𝘆𝗻, piese care sunt cuprinse de la sfârșitul secolului al XV-lea, până în prima parte a secolului al XVI-lea, pot fi admirate la Muzeul de Istorie din Suceava”, au transmis organizatorii.
Expoziția poate fi văzută până pe 12 ianuarie 2025.
Organizatorii speră ca expoziția să se bucură de o reacție pe măsură din partea publicului din tot județul, având în vedere eforturile logistice și financiare făcute pentru a putea fi adusă la Suceava.
Expoziții precedente ajunse la Suceava, tot foarte valoroase, nu au avut un public atât de numeros pe cât se estima.