08/08/2021

Capacitatea Arestului Poliției, depășită după 18 rețineri în cinci zile

Scris de Florin Paiu


Polițiștii suceveni au depășit un record al numărului de rețineri în arest, 18 ordonanțe pentru 24 de ore fiind emise doar în intervalul 2-7 august. Parte din cei reținuți au fost ulterior arestați preventiv. Este și cazul de la Rădăuți, cu bărbatul care a plecat într-o direcție necunoscută cu băiatul în vârstă de 3 ani al concubinei sale. Acesta a fost arestat preventiv 30 de zile, pentru lipsire de libertate, după cum am arătat într-un alt material din Săptămânalul de Rădăuți.

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a arătat că cele 18 persoane sunt cercetate în dosare privind fapte de violență, de tulburare a ordinii și liniștii publice, infracțiuni la viața sexuală, la regimul rutier, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, viol, infracțiuni economice și de contrabandă. Câțiva dintre inculpați au fost ulterior arestați preventiv.

Astfel, s-a ajuns în situația ca joi, 5 august, capacitatea Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul poliției județene să fie depășită. Atingerea capacității maxime s-a înregistrat chiar la ora reținerii fostului deputat Ștefan Alexandru Băișanu, într-un dosar de șantaj, se arată în Monitorul de Suceava.
Conducerea poliției județene a apelat la sprijinul județelor învecinate, pentru a prelua în arest câteva persoane private de libertate de mai multă vreme și a se face astfel loc noilor veniți.

Arestul IPJ Suceava, singurul din județ, are o capacitate de aproximativ 40 de locuri.
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia celor care nesocotesc normele legale că vor acţiona în continuare cu fermitate maximă, comportamentele de tip antisocial de natură a afecta gradul de siguranţă al cetăţenilor nefiind tolerate. Îi atenționăm încă o dată pe cei pretabili la săvârşirea de fapte antisociale că poliţiştii vor acţiona cu profesionalism şi fermitate maximă în orice situaţie de natură a aduce atingere ordinii şi liniştii publice, măsurile privative de liberate urmând a fi dispuse conform prevederilor legale”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Florin Paiu