15/09/2023

Bărbat mort, tânără rănită grav, după ce o mașină a intrat violent într-un stâlp

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un nou accident mortal s-a produs în dimineața zilei de vineri, 15 septembrie. Un bărbat a murit iar o tânără a fost rănită grav după ce autoturismul Volvo condus de bărbat a fost scăpat de sub control și s-a izbit violent de un stâlp din beton.

Accidentul s-a produs la intrarea în municipiul Suceava dinspre comuna Adâncata.

Pompierii militari care au intervenit la fața locului i-au găsit inconștienți în mașină pe ambii ocupanți.

Bărbatul de la volan era și încarcerat, fiind extras din mașină de pompierii militari.

Din nefericire, în urma manevrelor de resuscitare, bărbatul a fost declarat decedat.

Tânăra implicată în accident a alternat starea de inconștiență cu momente în care era conștientă.

Victima a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean si transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.

Saptamanalul de Radauti