21/05/2021

”Avem în dezbatere publică un proiect de hotărâre pentru taxarea utilajelor de tonaj greu care trec prin municipiul Rădăuţi”

Scris de Unknown


A anunțat primarul Bogdan Loghin în emisiunea Față în Față, realizată de Marius Cocoș la Radio VIVA Rădăuți. În aceeași emisiune, primarul Bogdan Loghin a vorbit despre proiectele de dezvoltare ale municipiului, despre buget, despre organigrama Primăriei și despre cum au fost gestionate problemele de la Spitalul municipal și de la SC Servicii Comunale SA.

MC: Care este situaţia la zi în muncipiul Rădăuţi? Aşteptările sunt foarte mari, aşa că vă rog să ne spuneţi cât aţi reuşit să puneţi în practică din ceea ce aţi promis în campania electorală.

BL: S-au întâmplat foarte multe lucruri. Multe dintre ele nu se văd cu ochiul liber, pentru că cel mai important, din punctul meu de vedere este cum gestionezi sistemul pe care îl conduci. Să învăţăm din greşeli şi să ne adaptăm pe parcurs. Administraţia locală nu este ca în „privat” – iei o măsură şi se întâmplă totul peste noapte.

Au fost foarte multe zvonuri, alimentate din toate părţile, că a venit Loghin de 6 luni de zile şi nu se vede nimic şi aşa mai departe. A fost o perioadă „moartă” în ceea ce priveşte investiţiile care se văd cu ochiul liber, pentru că nu am putut lucra decât la nivelul de o doisprezecime faţă de bugetul anului trecut, aşa cum spune legea, până nu este votat bugetul. Am încercat, în acea perioadă, să facem cât de mult s-a putut în condiţiile legii. Pentru a putea ajunge la buget, au fost lupte pe care nu le ştie nimeni – şi cu Servicii Comunale, şi din partea spitalului au fost foarte multe probleme care au ajuns în spaţiul public şi au creat „scandaluri”. Timpul a trecut şi s-a aşternut totuşi liniştea, dispărând factorii perturbatori de acolo.

MC: La Servicii Comunale s-a chemat poliţia la schimbarea de conducere. La spital au fost momente în care „muşchii s-au încordat”, inclusiv cu propuneri de dare în judecată sau cu dosare la DNA. Plus în Primărie, unde aţi spus foarte răspicat că se vor produce schimbări.

BL: Exact. S-a lucrat la organigramă. Din câte m-am consultat cu colegii, a fost printre cele mai mari schimbări de organigrame care s-au făcut în judeţ la nivel de municipii. Am mers într-o primă fază cu o soluţie, m-am mai consultat cu specialiştii şi acum voi veni cu soluţia finală. Urmează să mai facem nişte modificări printr-o Hotărâre de Consiliu Local înainte de a pune în dezbatere acea organigramă. Între timp şi-au exprimat dorinţa de a pleca din Primărie anumiţi funcţionari şi s-au mai reglat „de la sine” anumite lucruri în compartimente.

Muşchii s-au încordat şi nu s-au încordat. Noi am câştigat în instanţă cu spitalul şi cu Servicii Comunale se merge tot cam în aceeaşi direcţie. Din punctul meu de vedere, s-a demonstrat foarte clar că aveam perfectă dreptate. Nu trebuie să fii avocat sau geniu ca să citeşti în contractul pe care l-ai semnat că primarul poate să facă la orice oră o verificare, un control chiar, în instituţia subordonată. Asta nu înseamnă că acel spor nelegal de 1.000 de euro care a fost dat directorului de la spital trebuia trecut cu vederea, pentru că, din punctul meu de vedere, este un prejudiciu adus statului român. Mai mult, faptul că s-a invocat exact acel articol de lege care arată că acest spor este nelegal mi se pare de domeniul ştiinţico-fantastic al administraţiei.

Am trecut peste această perioadă, nu vreau să mai fac referire la ea, pentru că, până la urmă, nu am avut eu de pierdut sau cel care a condus acolo, ci au avut de pierdut imaginea Primăriei Rădăuţi şi imaginea Spitalului Rădăuţi. Noi suntem trecători, dar când suntem în prim-plan reprezentăm acele instituţii. Nu aş vrea să se mai repete acest episod niciodată şi o să am grijă să nu se mai repete.

MC: Între timp, la cele două instituţii menţionate avem alte conduceri. Cum e acum relaţia cu aceşti manageri?

BL: La spital domnul Negruţ este interimar, bineînţeles că se va organiza şi un concurs, nu mergem la nesfârşit cu un interimat. Poate să participe oricine se încadrează în condiţii, piaţa este deschisă ca să spun aşa.

MC: Se vehicula, la un moment dat, numele domnului Tibeică pentru respectivul post.

BL: Acolo a fost o problemă de a interpreta studiile domnului Tibeică. Am trimis la Prefectură, aşteptăm un răspuns şi o să vedem. Trebuie interpretat dacă se consideră diploma de master ca specialitate de bază, pentru că majoritatea răspunsurilor spuneau că facultatea este considerată element principal pentru ceea ce te califică să ajungi să dai concurs. Bineînţeles că trebuie şi studiile medicale cu specific sanitar. Aşteptăm în continuare un răspuns, pentru că este un pic ambiguu acolo.

În rest mergem înainte şi lucrăm, pentru că rădăuţenii au văzut că până la Paşti s-a lucrat extraordinar de mult. Nu am timp să explic pe reţele sociale, prin postări, deoarece sunt plini la primărie din punct de vedere al documentelor şi al proiectelor pe care le derulăm.

Ca să explic, strada Bogdan Vodă este o stradă cu foarte mari probleme. Trebuie să iasă impecabil, aşa cum trebuie să iasă toate. Pe mine nu mă interesează să fie făcută mâine, să fie făcută corect, corespunzător. De bine de rău, tot centrul şi toate străzile care au fost asfaltate din 2016, când eram viceprimar cu atribuţiuni de primar, asfaltul se comportă foarte bine şi acum. Deşi, ca să ştie toţi cetăţenii, 2 ani se cam dă garanţie pentru asfalt.

Astfel, pe str. Bogdan Vodă, pe porţiunea de la calea ferată până la Petru Rareş, toată lumea trebuie să ştie că nu există canalizare. Mănăstirea şi casele de acolo, stânga-dreapta, sunt branşate din lateral. Acolo nu există canalizare şi nici nu va fi. Astfel am avut problema drenurilor de apă, pentru a scoate apa. Este totuşi un pietonal, nu putem lăsa bălţile acolo. Am făcut drenuri în sol, am luat toate măsurile, am frezat foarte mult coama pentru a ajunge la unghiul care trebuie pentru a se scurge apa. Adică nu e o lucrare în care întinzi asfaltul pe un drum pietruit. Când ai de ridicat geigere, când ai de decolmatat geigere (i-am rugat pe cei de la ACET şi au venit cu maşina aia mare de la Suceava şi au decolmatat toate geigerele de pe Mihai Viteazu şi Bogdan Vodă), am schimbat poziţia unor geigere aşezate necorespunzător… Astea sunt lucrări care necesită timp. Dar, în final, rădăuţenii vor vedea că s-a făcut o treabă foarte bună. Mai sunt străzi cu probleme, dar nu aşa mari ca pe Bogdan Vodă.

MC: M-aş întoarce puţin la Servicii Comunale, pentru că au tot ce le trebuie, inclusiv pentru zona asta de asfaltări, de reabilitări ş.a.m.d. E o instituţie în subordinea primăriei, în care se discuta, la un moment dat, de faliment.

BL: Este o situaţie foarte complicată acolo, mai ales că ieri (n.r. – marţi, 18 mai) am câştigat în instanţă cele 2,2 milioane de lei care erau aşteptate la Servicii Comunale. Pot face recurs, dar din câte văd eu banii sunt câştigaţi de Primăria Rădăuţi, lucru foarte important pentru noi.

MC: Foarte important, dar, până la urmă, bani mutaţi dintr-un buzunar în celălalt…

BL: Până la urmă, eu reprezint Instituţia Primăriei. Sunt discuţii cu Servicii Comunale, vedem exact ce se întâmplă. Nu particip la decizii, în momentul în care îşi fac achiziţii, fiecare cu treaba lui. Fiecare răspundem în dreptul nostru. S-a făcut o analiză acolo, ce activităţi ar fi profitabile, care nu. Bineînţeles, serviciul de termoficare nu este unul profitabil, este unul cu probleme, la fel ca şi serviciul prin care făceau plombările. Cheltuielile pentru a ţine cei 14 oameni, cu închirierile de utilaje ş.a.m.d. ducea la un cost mult mai ridicat decât şi-l puteau permite. Eu cred că domnul fost primar a folosit Servicii Comunale la plombări, chiar dacă nu era foarte profitabil pentru societate, dar le plătea după un an sau când reuşea să le plătească.

Mă interesează să facă calitate şi să nu aibă nimeni ce comenta după contractele cu ei.

S-au găsit foarte multe probleme la Servicii Comunale. Toate birourile care ţineau de Servicii Comunale, plus cele de la drum care ţin tot de Servicii Comunale, veneau pe o singură factură şi plătea Servicii Comunale pentru toţi. Era mama tuturor. Şi atunci s-au lăsat măsuri mai dure, dar în momentul în care eşti un manager trebuie să iei aceste decizii. Asta este misiunea ta. Pentru că, și acum Servicii Comunale sunt la un pas de insolvenţă, să nu credeţi că au scăpat. Deşi avem o colaborare foarte bună, le dăm subvenţia la timp, plătim salubritatea.

Au făcut reduceri de personal care le-au adus peste o sută de mii de lei pe lună economii. Dacă se mai disponibilizează o parte din cei care lucrează la plombări, de exemplu, şi se găseşte o altă soluţie, se ajunge la o economie de peste 200.000 de lei pe lună numai din cheltuielile cu personalul.

MC: Ştiu că în primă fază disponibilizările s-au făcut pe personalul TESA, din birouri. Dacă s-ar mai face disponibilizări şi la personalul care lucrează în teren, am intra şi pe o dimensiune socială…

BL: Da, dar s-ar putea găsi alte obiecte de activitate, care să aducă cu adevărat profit. Până nu scapă societatea de datorii…

MC: Eu cred că societatea ar trebui un pic ajutată să scape de aceste datorii. Dar asta după ce te ajuţi tu singur, după ce opreşti găurile dintr-o ţeavă care produc o inundaţie… E o situaţie delicată, dar eu îndrăznesc să cred că Rădăuţiul are nevoie de un Servicii Comunale performant.

BL: Pentru a ajunge acolo trebuie luate aceste măsuri. Poate par dure, dar în primărie nu par dure? Pentru că peste tot se iau măsuri de corectare. Am avut o întâlnire cu toţi constructorii şi proiectanţii din Rădăuţi şi cu Serviciul Urbanism. Şi am explicat foarte clar: eu nu am vorbit în campanie şi acum am venit la primărie şi sunt alt om.

Cetăţeanul trebuie să înţeleagă că nu este nevoie de nimic pentru a-şi lua documentele. Şi chiar face un rău dacă încearcă să „facă ceva”, poate că prejudiciază un alt cetăţean care aşteaptă documentaţia. Vom veni şi cu o taxă de urgenţă pentru eliberarea documentelor, un lucru îmbrăţişat şi de constructori. La fel am discutat şi despre PUG-ul care urmează să fie făcut. L-am prelungit acum pentru 10 ani. Am bugetat şi PUZ-ul pentru zona centrală, care va reglementa foarte multe lucruri pentru dezvoltatori.

Şi ei au spus că în cazul acesta (caz care ar fi trebuit să fie de mult) ar putea să ajute, să vină cu sponsorizări. De exemplu, acel WC public din parcul central. Au spus „venim noi, săpăm, scoatem tot, alţii să ajute cu armătura şi cu betonul…”. Să facem un centru de informare turistică acolo, cum a fost vorba. Adică disponibilitatea lor este, acum trebuie deschidere maximă din partea noastră. 

MC: Nu cred că există administraţie în ţara asta asupra căreia cetăţeanul să nu se uite nemulţumit. Cea mai bună soluţie este „curăţarea”. Şi „curăţarea” oricărei primării nu poate fi făcută decât în baza legii, iar legea este foarte restrictivă în ceea ce priveşte personalul contractual şi funcţionarii publici.

BL: Soluţia este schimbarea organigramei, care stă la îndemâna oricărui primar. Şi care, dacă este făcută conform legii, ar trebui să regleze foarte multe lucruri. Pentru moment sunt reţinut, pentru că vor fi mulţi interimari puşi ca şefi. S-ar putea ori să nu facă faţă, ori să fie foarte buni. În perioada de 6 luni cât va funcţiona acest interimat trebuie să fiu foarte atent şi să urmăresc foarte bine evoluţia fiecărui compartiment sau serviciu.

În organigrama nouă va fi pus un post pentru Corpul de Control al Primarului. Primarul trebuie să aibă o persoană care să poată fi trimisă oricând, dacă sunt nişte nereguli. După cum ştiţi, în fiecare unitate ar trebui să existe, şi la noi există, Compartimentul Audit, prin care se fac verificări pe compartimente. La începutul anului se face acea grilă, se stabileşte pe ce compartimente şi, dacă e o situaţie de urgenţă, se poate comanda un audit ad-hoc, cum s-a întâmplat la spital. Ori acea persoană care va fi în Corpul de Control al Primarului, în legătură cu şefii de servicii pe care îi voi numi, vor putea merge la orice oră să verifice orice instituţie subordonată.

Noi auzim despre multe lucruri, sunt nişte certitudini, dar nu putem lua nicio măsură. Parcă ar fi mai grav să verifici… Dar vom regla şi aceste probleme.

MC: Se zvoneşte, ca să spun aşa, că treaba nu e chiar bună cu proiectul GAL Rădăuţi.

BL: Acesta se încadrează în rândul proiectelor europene. Am mai spus de multe ori şi am explicat şi în şedinţa de Consiliu Local ceea ce am găsit, pentru că nu aş vrea să vină cineva şi să zică „era de pe vremea mea şi am făcut totul nu ştiu de când”.  Am făcut un punctaj „la sânge” pentru ceea ce trebuia la GAL Urban Rădăuţi, am constatat foarte multe nereguli. Am rezolvat acele nereguli, deşi nu era foarte simplu. Foarte multe disfuncţionalităţi au fost corectate temeinic, după ce am făcut un grup care s-a apucat de acest lucru. Destul de repede, spun eu, a fost repus proiectul. L-am făcut ca la carte, l-am depus cum trebuie şi aşteptăm rezultatele. Mă refer la drumuri. La celelalte lucrurile sunt în regulă şi nu au fost probleme niciodată. Suntem într-un stadiu bun, aşteptăm evaluările.

O altă problemă pe care am depăşit-o a fost la Axa 13, pe care erau tot foarte multe proiecte: străzi, două blocuri sociale, creşă, Piaţa „Bradului”… Acolo, mare mi-a fost mirarea când am aflat că după două cereri de clarificări nu s-a răspuns la niciuna. Şi acolo era o problemă de stabilire a dreptului de proprietate. Am înaintat, am făcut corespondenţă cu Ministerul Dezvoltării, cu Ministerul Finanţelor, am ajuns într-un punct în regulă pe care îl depăşim. Eu zic că va fi în regulă şi cu Axa 13, pe POR.

Deci cetăţenii nu ar trebui să-şi pună multe semne de întrebare faţă de aceste proiecte. Într-adevăr, se povesteşte de 5 ani despre aceste proiecte, doar că ele nu s-au întâmplat. Eu zic că totul se va finaliza cu bine. La fel cum deja se finalizează acele tablete pentru şcoli (am accesat şi acel proiect, tot cu ajutorul domnului Florin Preda, căruia îi mulţumesc pe această cale). Şi la spital, acel proiect de 9 milioane de euro a avut ceva probleme. Şi dacă l-am fi depus în forma în care era, nu era bine. Am făcut corecturi, destul de multe, clarificări, acum sperăm să fie în regulă.

Aştept vizitele în teren de la proiectele pe care le-am enumerat şi voi veni cu un comunicat de presă cu situaţia la zi a tuturor fondurilor europene, care sunt în desfăşurare, care au fost complementate ş.a.m.d. Eu mi-am pus o ţintă de 20 de milioane de euro şi, din ce văd, deja ne îndreptăm cu paşi rapizi către acea valoare.

MC: Care este situaţia târgului de maşini de la Rădăuţi? Vedem că peste tot funcţionează, numai la Rădăuţi ni se pune piedică…

BL: Aşa este. E o situaţie din aceea în care primarul „şi-o primeşte” nevinovat, ca să spun aşa. Am mai încercat o dată să dăm drumul la piaţa auto, într-adevăr atunci condiţiile pandemice erau cu semnul întrebării, nici nu eram în scenariul verde, era destul de complicat. Acum am făcut demersurile necesare şi aşteptăm rezoluţia de la Suceava pentru a vedea dacă putem deschide cu adevărat piaţa de maşini. Eu zic că este foarte în regulă, atâta timp cât la Vereşti este deschis, la Cumpărătura este deschis, în alte locuri este deschis. E o piaţă de maşini, nu un târg, e un pic ambiguu acolo… Cei abilitaţi vor fi în măsură să găsească soluţia bună. Nu aş vrea să intru prea mult în detalii, pentru că aş încerca să influenţez într-o parte sau în alta. Să nu se interpreteze că îmi dau eu cu părerea. Datoria mea este să încerc să fac lucrurile să funcţioneze, în condiţii de siguranţă pentru cetăţeni.

MC: Îndrăznesc să cred că la Rădăuţi lucrurile pot fi făcute să funcţioneze.

BL: Şi eu, atâta timp cât sunt exemple de acest gen în judeţul Suceava. Atâta timp cât se respectă condiţiile… Vom lua toate măsurile pentru ca aceste condiţii să se respecte, cu Poliţia, Jandarmeria, Poliţia Locală, tot ce trebuie. Eu zic că ar trebui să dăm drumul, nu numaidecât pentru că există o presiune, pentru că piaţa înseamnă foarte mult pentru municipiul Rădăuţi, dar sunt şi oameni care îşi câştigă pâinea de acolo. Eu cred că în forma pe care am prezentat-o şi am trimis-o la Suceava pentru verificare, se va găsi soluţia pozitivă pentru deschiderea pieţei auto.

MC: Cum apreciaţi evoluţia echipei de fotbal Bucovina Rădăuţi în această ediţie de campionat? Vă dădea cineva „groparul” acestei echipei, că n-o s-o mai finanţaţi…

BL: Tatăl meu a fost un jucător cunoscut la Metalul Rădăuţi şi veneam eu să îngrop echipa… În acel malaxor în care am fost băgat cu toate problemele, dacă se întâmpla ceva pe Marte era Loghin de vină. La fotbal, eu am plătit tot timpul la timp. Nu am făcut ca fostul primar, care le arăta „uite ce buget mare”, dar le dădea cu ţârâita, pentru a putea să mai plimbe banii, la mine, toate referatele care au trecut le-am plătit şi eu sunt foarte corect din acest punct de vedere.

Mie îmi place să rezolv în dreptul meu şi după aia să apar în fotografii. Puteam să mă afişez acolo şi să nu plătesc nimic. Ori eu am plătit, mi-am făcut datoria, am fost alături de echipă aşa cum am crezut eu. Discret şi corect.

Consider că au avut un parcurs extraordinar şi îi felicit pe această cale. Băieţii au muncit din greu şi noi nu am avut un buget fantastic să spunem că au fost super motivaţi. Avem noroc şi de sponsorii care ne sunt alături.

MC: Până la urmă, Rădăuţiul a câştigat seria I a Ligii a III-a de fotbal, cu jucători exclusiv din judeţul Suceava.

BL: Exact. Cu ajutorul sponsorilor, cum ar fi Tarsin, care au asigurat şi transportul, patronul este un om extraordinar căruia vreau să îi mulţumesc.

MC: Ar putea acest club să fie preluat în zona privată?

BL: Deocamdată nu, dar aşteptăm cât mai mulţi sponsori să vină alături de noi. Vom face campanii pentru a atrage sponsori în direcţia sportului. Nu puteam să chem patronii să ne ajute şi noi să nu facem nimic în oraş. Am zis că întâi trebuie să demonstrăm că vrem să facem ceva, după care să fim toţi o echipă şi să tragem la aceeaşi căruţă.

MC: Bugetul pentru echipa de fotbal rămâne neschimbat?

BL: Bineînţeles. Nu ştiam ce se îmtâmplă cu situaţia pandemică, am spus şi la şcoli, la sport, că avem bani până în iulie, după care vom rectifica şi vom vedea în funcţie de necesităţi.

MC: Procentual, cam cât a afectat pandemia bugetul primăriei?

BL: Nu pot să vă spun, nu am făcut un calcul. Încasările au fost mai mici, bineînţeles. Am avut nevoie de ajutor pentru cheltuielile de funcţionare, era trecută şi hotărârea judecătorească pe care am câştigat-o acum să vedem ce va fi până la final, era cu ACET-ul, iniţial era de 2.8 milioane cu apa meteorică… aşa se fac notele de fundamentare pentru a putea fi ajutaţi (sau nu) în vreun fel.

Dar Rădăuţiul merită ca acum, când pornim tot acest angrenaj, să primească o gură de aer şi să arătăm cu adevărat ceea ce putem. Pentru că am o echipă fantastică în jurul meu, care munceşte non-stop. Şi o facem cu drag.

MC: Cum aţi cataloga bugetul Rădăuţiului pentru acest an?

BL: Este un buget bun, şi nu spun asta doar din punctul meu de vedere. Am văzut că sunt mulţumiţi şi consilierii locali, deşi nu m-am consultat cu ei la întocmirea bugetului. Eu am împărţit banii pe priorităţi, pe infrastructură rutieră, pe iluminat public, exact ceea ce am spus că voi face în mandatul meu. Am împărţit foarte corect. Şi piesa principală a acestui buget sunt proiectele multianuale şi tot ceea ce s-a dus în direcţia fondurilor europene. De exemplu, la proiectul multianual pentru asfaltări am pus 2 milioane de lei. Acolo, când reuşim să deblocăm GAL-ul ar trebui să mai vină 1,440 milioane de euro cu care am mai putea face vreo 7-8 străzi. Bani care vor fi rectificaţi tot în acest proiect multianual. Străzile şi utilităţile – apă, canal, acestea sunt priorităţile noastre.

Bineînţeles că strada Bogdana o închidem şi o facem pietonală în week-end. Bineînţeles că vom cumpăra nişte stâlpi foarte frumoşi din fontă, îi vom pune pe tronsonul de la Mănăstirea Bogdana la Casa de Cultură, cu un peisagist, să arate totul minunat.

Vom avea şi extinderi ale iluminatului public. În sport, în educaţie, la spital…

MC: Dacă vorbim despre dezvoltarea localităţii, nu putem să nu discutăm despre zona aceea de centură care duce spre Dorneşti.

BL: Până acum n-am nicio informaţie, pentru că altfel aş fi ieşit. Trebuie să fiu foarte atent la ce spun şi nu să-mi dau cu părerea. Eu am speranţe ca până la sfârşitul lunii să vedem utilajele acolo ca să rezolvăm acea problemă. Nu am fost informat de ceea ce se întâmplă acolo şi nu pot spune decât că îi las pe cei care se ocupă acolo să spună ce se întâmplă.

Oricum, e frustrant că nu putem da drumul la acea bretea. Nu vă ascund că de ceva timp am pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre pentru taxarea utilajelor de tonaj greu care trec prin municipiul Rădăuţi. Nu putem să o băgăm în Consiliul Local până nu se degajează acea bretea. Exact zona industrială cea mai folosită nu poate fi folosită. Constructorul este unul serios şi eu consider că se va interveni în momentul în care se va debloca foarte rapid, pentru că nu este un tronson foarte mare.

Îi rog pe rădăuţeni să aibă încredere şi să înţeleagă că facem tot ceea ce ne stă în putinţă să rezolvăm treburile, dar corect. Nu vrem pe repede înainte şi să avem probleme. După cum văd eu situaţia, treaba merge bine în Rădăuţi. Şi va merge şi mai bine. Cu deblocarea fondurilor europene, cu tot ceea ce ţine de administraţie, cu tot ceea ce ţine de noi. Ne vom implica şi personal, vom pune mâna, nu degeaba promovăm politica „prin noi înşine” a PNL. Şi vom veni cu mai multe veşti bune în viitorul apropiat.

Unknown