15/05/2023

Arestați după ce au păcălit un om de afaceri că îl vor scăpa de pușcărie

Scris de Saptamanalul de Radauti


Doi bărbați din Vicovu de Jos, cunoscuți cu preocupări infracționale, mai ales pe linie de contrabandă, au fost arestați într-un dosar în care au încerca să păcălească un om de afaceri că îl vor scăpa de pușcărie. Cei doi l-au păcălit pe afacerist că au influență pe lângă judecătorii de la Curtea de Apel Suceava. A  fost vorba doar de o poveste pe care afaceristul a crezut-o. Cei doi au sperat probabil că vor avea noroc iar pedeapsa celui în cauză va fi diminuată.   

Spre ghinionul lor nu a fost cazul, pedeapsa afaceristului a rămas una cu executare și la Curtea de Apel Suceava iar omul ajuns în Penitenciarul Botoșani i-a denunțat.   

Lucian Tărîță și Constantin Adrian Boghean au ajuns inculpați pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență și complicitate la trafic de influență, iar vinerea trecută au fost arestați de Tribunalul Suceava, la propunerea procurorilor de la DNA Suceava.

”În perioada mai-septembrie 2022, unul dintre inculpați, beneficiind de ajutorul celuilalt, ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) trimisă în judecată și condamnată în primă instanță pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice suma de 50.000 euro, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor magistrați din cadrul unei Curți de Apel și că i-ar putea determina pe aceștia să pronunțe o condamnare a martorului la executarea unei pedepse cu suspendare. În contextul menționat mai sus, la data de 21 septembrie 2022, martorul ar fi remis unuia dintre cei doi inculpați suma de 15.000 euro. Demersurile celor doi inculpați ar fi rămas fără finalitatea promisă deoarece apelul martorului a fost respins, fiind ulterior încarcerat în penitenciar pentru executarea unei pedepse privative de libertate”, se arată într-un comunicat al DNA Suceava.

Pentru că a ajuns la pușcărie, omul de afaceri i-a denunțat pe cei doi la DNA Suceava, iar ancheta care a urmat a dus la punerea sub acuzare a celor doi.  

Procurorii au făcut precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Saptamanalul de Radauti