02/04/2021

Activistul rădăuțean Daniel Bodnar a revenit în țară cu vești bune – își simte picioarele și le poate mișca

Scris de Florin Paiu


Activistul de mediu rădăuțean Daniel Bodnar a revenit în țară după două luni de zile petrecute la o clinică din Germania, unde a fost operat a doua oară și a făcut prima fază a recuperării. El și-a anunțat fanii că starea sa de sănătate este încurajatoare, cel mai important fiind că își simte picioarele până în vârful degetelor și le poate mișca, chiar dacă puțin. Practic, pasul esențial în recuperarea sa este deja făcut.  

Daniel Bodnar a început noua etapă a terapiei, cu o echipă medicală din România:

”Cred că în curând voi fi pe picioarele mele, mă lupt din toate puterile pentru asta, zi și noapte fac contracții, încerc să pun mușchii în mișcare, ajut organismul să lupte. Vreau să revin alături de familia mea, sănătos, dar și alături de băieți, nu vreau să abandonăm lupta”, a transmis Daniel Bodnar pe pagina sa de facebook.

Daniel Bodnar a fost operat întâi la Iași, pe 20 ianuarie, imediat după accidentul de la Sucevița, însă după opt zile s-a transferat la o clinică din Germania. Acolo, după un RMN, medicii au decis să îl mai opereze o dată, din cauză că două vertebre apăsau pe măduvă.

Activistul de mediu a avut parte de o importantă susținere financiară de la numeroșii săi urmăritori în activitatea de activism și a transmis mulțumiri publice din nou tuturor celor care l-au ajutat. Daniel Bodnar a mai insistat și că atunci când medicii nu i-au dat mari speranțe a găsit nădejde și speranță în Dumnezeu. El s-a arătat convins că rugăciunile la Dumnezeu, venite de la foarte mulți oameni, l-au ajutat enorm.   

De la accidentul produs în noaptea de 18 spre 19 ianuarie 2021, la Sucevița, colegii săi și alți activiști au continuat să fie în trafic și să sune aproape zilnic la 112, sesizând transporturi de lemn suspecte. Unele sesizări s-au confirmat, altele nu. Daniel Bodnar i-a îndemnat public pe colegii activiști să colaboreze mai mult cu autoritățile de control, cele care trebuie să-și facă treabă iar ei doar să le sprijine. 

Accidentul în urma căruia Daniel Bodnar a fost rănit grav s-a produs în noaptea de 18 spre 19 ianuarie, în jurul orei 2.20, pe raza comunei Sucevița.

Din cercetările preliminare ale polițiștilor rezultă că Dan Ghinghiloschi, în vârstă de 24 de ani, din Solca, aflat la volanul unui BMW, cu direcția de deplasare dinspre centrul comunei Sucevița spre comuna Marginea, pe un sector de drum în linie dreaptă, a pierdut controlul spre stânga asupra direcției de mers. Autoturismul a lovit un podeț, apoi poarta de acces a unei gospodării și stâlpul din dreapta al porții respective, după care a pătruns în șanț, unde a lovit un indicator rutier. Mașina a rulat metri bună în derivă.

Cel care a sunat la 112 și a cerut ajutor a fost tânărul de la volan. Și el, și Daniel Bodnar au fost găsiți conștienți la fața locului. De altfel, ambii au comunicat cu polițiștii și cu personalul de pe ambulanță.

În cazul lui Daniel Bodnar, primele investigații făcute la Spitalul Rădăuți au arătat că starea lui este problematică. El a fost transferat la Spitalul Județean Suceava, Daniel Bodnar fiind diagnosticat cu „fractură de coloană lombară, paraplegie și fractură complexă la o gleznă”.

Și medicii de la Spitalul Județean au decis să îl transfere de urgență la Spitalul de Neurochirurgie Iași, pentru a fi operat de urgență. Daniel Bodnar a avut o operație complicată și la glezna fracturată.

Florin Paiu