09/01/2023

Accident violent la Marginea după o ieșire neglijentă din benzinărie

Scris de Saptamanalul de Radauti


Un bărbat și o femeie au ajuns la spital, duminică noapte, după un accident produs în jurul orei 22.30, pe DN 17A, pe direcția dinspre centrul comunei Marginea către municipiul Rădăuți.

Din cercetările poliției rezultă că șoferul unui BMW, Nicușor J., care rula dinspre centrul comunei Marginea, în dreptul stației de alimentare Rompetrol, a fost surprins de apariția pe carosabil, pe sensul său de mers, a unui autoturism Ford care s-a pus în mișcare din dreapta, de pe acostament.

În urma impactului autoturismul marca BMW a rămas pe mijlocul părții carosabile, în timp ce Fordul a ajuns pe acostamentul din partea stângă, unde a acroșat gardul metalic al unei societăți comerciale.

Ambulanțele i-au preluat și transportat la spital pe cei doi ocupanți ai Fordului, un bărbat și o femeie.

Femeia a suferit un traumatism de gambă, în timp ce bărbatul, șoferul Fordului, avea un traumatism cranian care a necesitat investigații suplimentare la Spitalul Județean Suceava .

În urma cercetărilor polițiștilor s-a stabilit faptul că vinovăția producerii evenimentului rutier aparține șoferului autoturismului Ford, care în timp ce conducea autoturismul s-a pus în mișcare de pe loc, fără a acorda prioritate de trecere autoturismului marca BMW.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Saptamanalul de Radauti