25/01/2022

A amenințat cu un pistol angajata unei cafenele și a fugit cu aproximativ 1.400 de lei

Scris de Florin Paiu


Luni seară, în jurul orei 20.30, la o cafenea din Iaslovăț a avut loc un jaf ca-n filme. Un individ cu mască de protecție și gluga în cap, căruia i se vedeau doar ochii, a pătruns în interior, a cerut banii angajatei și apoi a scos un pistol, cu care a amenințat-o.
Pe imaginile surprinse pe camerele de supraveghere, care sunt montate în mai multe zone, se vede cum suspectul scoate un pistol, îl îndreaptă spre fata de la bar, iar aceasta se sperie, deschide casa și apoi de îndepărtează.
Hoțul a luat bancnotele doar din două sertare ale casei din cele patru. El a plecat cu suma de 1.400 de lei, deși, în casă mai erau bani.

Ștefan Apetrei, unul dintre asociații afacerii de la Iaslovăț, a relatat pentru Monitorul de Suceava:
”Fetele erau pregătite să închidă, să strângă și să curețe. Una dintre fete era în spate și alta la tejghea. A venit o persoană care la început i-a cerut să deschidă casa, fata nu a vrut inițial, dar după ce a fost amenințată cu pistolul a trebuit să deschidă. Fata s-a speriat foarte tare, iar după ce hoțul a plecat ea a sunat la poliție, care a venit, inclusiv criminalistica, și a făcut investigații. Aseară când am auzit nu îmi venea pur și simplu să cred ce s-a întâmplat. I se vedeau doar ochii și nu a putut fi identificat de fata care era la tejghea, dar și ochii erau cumva în umbră și nu și-a putut da seama”.

Oamenii din sat sunt de părere că autorul este un amator, care a acționat cu un pistol de jucărie.
Judiciariști de la Serviciul de Investigații Criminale Suceava sunt pe urmele tâlharului. Nimeni nu poate ști cu certitudine ce pistol avea acesta în mână, nefiind exclus nici să fie o armă cu gaze sau cu bile dar și un pistol de jucărie, existând o gamă diversă pe acest segment, care imită arme letale.

Florin Paiu