02/04/2021

A inventat un furt al mașinii, după ce, beat la volan, a provocat un accident

Scris de Florin Paiu


Sâmbătă, în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Rădăuți au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Spitalului din municipiul Rădăuți, un autoturism a intrat în peretele unei case iar conducătorul auto a plecat în grabă, pe jos.

Polițiștii au găsit la fața locului mașina avariată în partea din față și mai mulți martori care au văzut cum cel de la volan a părăsit zona în grabă. La aproximativ 15 minute de la primul apel, un tânăr a sunat la 112 și a sesizat că i s-a sustras autoturismul marca Vauxhall, parcat pe strada Ștefan cel Mare, care avea cheile în contact.

Apelantul, un tânăr în vârstă de 28 de ani, localnic, s-a prezentat apoi la locul accidentului, susținând în continuare că mașina i-a fost furată cu puțin timp înainte de accident. Respectivul avea leziuni la cap și mirosea a alcool.

În urma verificării cu etilotestul a rezultat că proprietarul mașinii avea concentrația de 0,68 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Tânărul, Daniel P., în vârstă de 28 de ani, a fost condus apoi la Spitalul municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. El a fost diagnosticat cu plăgi excoriate la nivelul capului.

Polițiștii au stabilit că sesizarea de furt nu se confirmă. În urma verificărilor și a investigațiilor efectuate, coroborate cu ce au văzut martorii, s-a stabilit că tânărul de 28 de ani s-a aflat la volan și a părăsit locul accidentului, după care, imediat, a sesizat furtul închipuit.

În cauză urmează a se efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Florin Paiu