29/07/2024

S-au finalizat lucrările la podul de la Milișăuți. În sfârșit se va da drumul la circulație

Scris de Florin Paiu


Lucrările la podul de la Milișăuți au fost terminate de constructor, la începutul acestei săptămâni.

Mai urmează ca administratorul de drum – Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași, să facă o recepție parțială a lucrării, după care se va da drumul la trafic.

Conform informațiilor Monitorul de Suceava, la finalul acestei săptămâni se intenționează redeschiderea traficului. Podul ar putea fi redeschis chiar de miercuri seară, sau de joi dimineață.

Finalizarea lucrării a fost ușor întârziată de furnizarea parapetelor care au trebuit montate în ultima etapă a lucrărilor.

S-au împlinit patru ani și jumătate de când nu se mai circulă normal  de la Milișăuți spre Rădăuți. Este vorba de momentul februarie 2020, când o porțiune de aproape 30 de metri din balustrada podului s-a surpat.

Conform informațiilor de până acum, podul va fi redeschis fără a se organiza o ceremonie oficială. Se va da pur și simplu drumul la circulație, după ce va exista și un aviz de la Poliția Rutieră.

Ulterior, va fi efectuată și recepția finală a lucrării.

Florin Paiu