07/03/2024

Percheziții la două școli de șoferi acuzate de o evaziune fiscală de 600.000 de lei

Scris de Florin Paiu


Polițiști de la Serviciul de Investigare a infracțiunilor economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au efectuat miercuri, 6 martie, patru percheziții domiciliare în Salcea și Suceava, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul prestărilor de servicii de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere.

Au fost vizate două școli de șoferi și două persoane fizice.

”În fapt, din cercetările efectuate în cauză a rezultat că mai multe persoane ar fi acționat în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin neînregistrarea în contabilitate, a tuturor veniturilor obținute ca urmare a desfășurării activităților specifice școlilor de șoferi, prin intermediul a două societăți comerciale”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava

În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate mijloace materiale de probă, înscrisuri, documente contabile, unități de stocare date etc.

Prejudiciul estimat este de aproape 600.000 lei.

Procurorii au transmis că atunci când împrejurările vor permite vor fi oferi detalii suplimentare.

Florin Paiu