05/03/2024

Un sondaj PSD îl dă pe Gheorghe Flutur cu 5% în fața contracandidatului la președinția CJ Suceava

Scris de Saptamanalul de Radauti


PSD Suceava a transmis, marți, rezultatele unui sondaj de opinie care a fost realizat la finalul anului 2023, cu privire la principalii candidați la președinția Consiliului Județean Suceava.

În sondajul PSD, Gheorghe Flutur are 5 procente în fața candidatului PSD.

PSD susține că principalul scop al mediatizării acestui sondaj este de a arăta că în județul Suceava ”pericolul AUR” nu este atât de mare.  

Sondajul a fost realizat de institutul CURS, în perioada 21 noiembrie – 12 decembrie 2023 pe un eșantion de 1.067 de persoane cu drept de vot. Marja maximă de eroare este de +/-3%.

Conform sondajului PSD; primul în opțiunile de vot ale sucevenilor este președintele PNL Suceava și al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, cu 37%, iar pe locul doi este deputatul PSD Gheorghe Șoldan, cu 32%. Din partea AUR a fost sondat primarul din Bosanci, Niculai Miron, care ar avea 23%.

 

Saptamanalul de Radauti