Veste bună pentru călătorii, deloc puțini, de pe linia ferată Suceava – Rădăuți – Putna.
Două automotoare Desiro au fost alocate de Regionala CFR Iași Depoului Suceava pentru a deservi linia Suceava – Putna.
Automotoarele, din care unul proaspăt reparat capital, cu motoarele schimbate, au revenit pe acest traseu de pe 1 Decembrie.
Aceste automotoare erau necesare pentru că trenurile formate din locomotivă și vagoane înregistrat întârzieri mari, din cauza infrastructurii.
Suceveanul Ioan Grădinariu, director al sucursalei CFR Călători din Iași, a declarat pentru Monitorul de Suceava că, de luni până vineri, va circula câte un automotor în timp ce de vineri și până duminică cursele regulate vor fi asigurate de ambele automotoare, cuplate.
Cele două automotoare au o capacitate de 180 de locuri.
”Facem eforturi pentru a asigura un mers decent pentru călători, nu putem face minuni având în vedere infrastructura dar ne dăm interesul pentru a fi o normalitate pe care eu o văd în trenuri curate, încălzite și care să ajungă la timp, conform graficului de mers”, a declarat Ioan Grădinariu pentru Monitorul de Suceava.
Cu aceste automotoare care pot rula ceva mai tare pe infrastructura precară existentă, și care nu mai pierd timpul cu schimbarea sensurilor de mers la Dornești și Putna, trenurile Suceava -Putna vor avea timpi de parcurs de puțin peste 2 ore.
”A venit iarna, iar temperaturile din regiune sunt zilnic negative. Trenurile însă întârzie să mai apară la peron, iar călătorii îngheață în haltele de pe traseu gândindu-se dacă nu ar fi mai bine să aleagă alt mijloc de transport data viitoare.
Să luăm ca exemplu ultimele 2 zile (29 și 30 noiembrie). Trenurile au întârzieri și de 1 oră, deși pleacă la timp din stația de formare”, semnala cu o zi în urmă Asociația Calea Ferată Dornești – Putna.
Prin apariția automotoarelor aceste întârzieri ar trebui să devină excepții.
Sursă foto: Asociația Calea Ferată Dornești – Putna