19/09/2023

O șoferiță de 20 de ani, lăsată fără permis de polițiști după o depășire halucinantă pe linia continuă

Scris de Saptamanalul de Radauti


Poliția s-a autosesizat după imagini apărute în spațiul public în care se putea observa cum, în seara zilei de 22 august, un BMW face o depășire pe linia continuă în apropiere de Zidul Morții, în timp ce conducătorul auto venea dinspre Gura Humorului.

Imaginile erau într-adevăr șocante, în sensul unei depășiri foarte periculoase, făcută deși veneau mașini din față.

Mașina a fost identificată iar apoi, în urma comunicărilor pe care oficială, s-a stabilit că la volan se afla o tânără în vârstă de 20 de ani, din Stroiești.

Polițiști au luat toate măsurile legale pe care le-au avut la îndemână, respectiv amendă și permis de conducere suspendat

”A condus autoturismul pe DN 17, direcția Gura Humorului-Suceava și a efectuat manevra de depășire în zona de acțiune a indicatorului “Depășirea interzisă” prin încălcarea marcajului longitudinal continuu, punând în pericol evident siguranța celorlalți particpanți la trafic care au efectuat manevre de evitare a impactului.

După îndeplinirea tuturor activităților procedurale specifice, pentru abaterile săvârșite, față de conducătoarea auto s-a luat măsura sancționării contravenționale, fiind aplicată măsura principală a amenzii în cuantum de 870 lei și măsura complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 60 zile”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. 

Saptamanalul de Radauti