23/08/2023

Cinci femei în arest sub acuzația că maltratau copii cu dizabilități

Scris de Saptamanalul de Radauti


Cinci femei au ajuns în arest și sunt anchetate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru săvârșirea de infracțiuni de rele tratamente aplicate minorului și purtare abuzivă. 

Cele cinci lucrează la un centru pentru copii cu dizabilități din municipiul Suceava și sunt acuzate de fapt grave care se pare că au fost înregistrate video. 

În perioada 7 – 9 august 2023, cele cinci ar fi exercitat acte de violență asupra uneia sau mai multor victime minore, copii cu dizabilități aflați în centru.

”Actele de violență au vizat în total 5 victime minore și au fost de diferite tipuri, respectiv lovituri cu palma în diferite zone ale corpului, smucituri agresive, tras de păr. În sarcina fiecărei inculpate s-au reținut fapte separate, în funcție de numărul victimelor și al actelor materiale, comise la date diferite. Totodată, s-a reținut că, în aceeași perioadă, fiecare dintre cele 5 inculpate au pus în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, dezvoltarea fizică și intelectuală a uneia sau mai multor victime minore, copii cu dizabilități. În mod similar, în sarcina fiecărei inculpate s-au reținut fapte separate, în funcție de numărul victimelor și al actelor materiale, comise la date diferite. Măsurile și tratamentele care constituie rele tratamente și care au fost reținute în sarcina inculpatelor au vizat în total 5 victime minore și au fost din cele mai diverse: agresiuni verbale, ton ridicat și agresiv, amenințări cu acte de violență și moartea, înjosirea victimelor, injurii, loviri repetate, smucituri agresive, lipsa de supraveghere, reacții autoritare, diverse corecții fizice aplicate pentru ca minorii să execute întocmai dispozițiile date.

Inculpatele au profitat de starea de vădită vulnerabilitate determinată de vârsta fragedă și starea de sănătate a victimelor, precum și de imposibilitatea acestora de a comunica părinților traumele la care au fost supuse din partea unor persoane pretins calificate, care ar fi trebuit să le ofere terapie, siguranță și protecție”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Dosarul a fost instrumentat de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, împreună cu poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, precum și cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Investigaţii Criminale.

Saptamanalul de Radauti