Noile aparate DrogTest ale polițiștilor rutieri par a avea un grad de eroare mai mare decât cel prezentat în manualele de utilizare, în care se vorbește de un grad de acuratețe spre 100% privind detectarea a nouă tipuri de substanțe interzise.
Cazuri de acest gen a mai fost relatate prin țară iar un bărbat din Rădăuți a demonstrat și el destul de clar că nu era drogat cu nici o substanță interzisă după 9 săptămâni în care a avut dosar penal și nu a avut drept de a conduce.
Oprit în trafic la începutul lunii aprilie, Cristian Rusu a ieșit pozitiv la bezodiazepime. Foarte sigur pe el, bărbatul a spus încă de atunci răspicat că nu a consumat vreodată droguri și nici nu se află sub vreun tratament cu antidepresive sau somnifere.
Omul s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altei substanțe iar din acel moment nu a mai avut dreptul de a conduce.
Pentru că procedura este greoaie, Rusu a plătit din propriul buzunar buletinele de analize trimise de Poliția Rutieră la IML Iași și a obținut confirmarea că este negativ la toate substanțele interzise.
Conform legii, acesta și-a putut recăpăta permisul de conducere abia când procurorul i-a clasat dosarul.
La începutul lunii iunie, dosarul a fost clasat iar bărbatul și-a recăpătat permisul de conducere.
Bărbatul spune că nu va da în judecată Poliția Română, pentru că polițiștii și-au făcut doar treaba conform procedurii actuale ci va acționa în judecată firma producătoare a aparatelor. El va încerca să demonstreze, prin avocat, că aparatele dau erori mult mai des decât este prevăzut în manual.
Nouă astfel de aparate sunt în dotarea polițiștilor suceveni.
Sigur, acestea nu trebuie desființate pentru că au utilitatea lor iar unii șoferi pericol public, drogați, au putut fi scoși din trafic pe loc, mașinile lor fiind indisponibilizate.
Cea mai mare problemă este poate că probele biologice ale celor care ies pozitiv la drogtest sunt trimise la IML Iași, pentru că la Suceava nu există laborator autorizat, iar rezultatele vin foarte greu, după 4-6 luni. Așa se poate întâmpla ca o persoană care nu era drogată să stea fără permis luni de zile.
Rațiunea incriminării este aceea de a fi protejată în primul rând siguranța rutieră, deși pot exista și victime colaterale.
Cel puțin așa s-a pronunțat o instanță de judecată într-un astfel de dosar.
Așadar, cine iese pozitiv la DrogTest sau alcooltest rămâne fără permis și se alege cu dosar penal chiar și înainte de a exista confirmarea probei de sânge sau urină, cea care este probă în dosar.