04/06/2023

Incidente incredibile: un copil de 3 ani și unul de 11 ani, împușcați accidental de copii mai mari

Scris de Florin Paiu


Medicii de la Iași au în tratament două cazuri delicate venite de la Suceava privind copii cu plăgi împușcate la nivelul feței, respectiv al unui ochi.

Primul caz s-a produs în urmă cu o săptămână, în satul Poiana Micului, comuna Mănăstirea Humorului.

Doi frați, unul de 3 și unul de 7 ani, au găsit un pistol în camera centralei unei familii la care se aflau în vizită.

Afară, în curte, manevrat de băiatul mai mare, pistolul s-a descărcat. Fratele mai mic, în vârstă de 3 de ani, a fost înțepat de alice la nivelul feței.

Cercetările ulterioare ale poliției au arătat că este vorba de o armă neletală cu alice, tip airsoft, nesupusă autorizării, dar IATĂ periculoasă.

Copilul de 3 ani a ajuns la Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Iași, cu diagnosticul de plăgi împușcate, cu alice, la nivelul feței.

Copilul a fost operat de către o echipă de chirurgi, fiindu-i extrași corpii străini, cu o evoluție post-operatorie favorabilă.

Un alt caz halucinant s-a produs pe 1 iunie, în municipiul Suceava.

Din cercetările derulate de polițiști rezultă că un adolescent de 17 ani ar fi manevrat accidental un pistol tip airsoft, iar o bilă de cauciuc l-a lovit pe un băiat în vârstă de 11 ani, în zona ochiului.

Incidentul s-a petrecut în fața bisericii din Ițcani, la ora la care un grup de copii care se jucaseră în parcul gării se întorceau spre case.  

Arma fusese cumpărată de pe internet, iar pentru acest tip de armă nu era nevoie de autorizare.

Copilul de 11 ani a fost internat în Clinica de Oftalmologie de la Spitalul Iași, având o contuzie forte la nivelul ochiului, cu hemoragie în interiorul ochiului. Copilul are afectată vederea, este sub tratament iar recuperarea sa totală este pusă sub semnul întrebării.

Florin Paiu