Un arsenal de muniție din al Doilea Război Mondial a fost descoperit întâmplător în construcția din lemn a clopotniței vechi a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” Straja.
Luni, în jurul orei 15.00, un apel la 112 direcționat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a anunțat că la clădirea clopotniței vechi din curtea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” Straja, sub podeaua din lemn, se află sute de cartușe și două măști de gaze.
Muncitorii care făceau lucrări de întreținere au făcut descoperirea.
Lucrătorii ISU de la Grupa Pirotehnică au identificat 883 cartușe de infanterie, calibrul 8 milimetri, și două măști contra gazelor, toate din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial și în stare perfectă de funcționare.
Elementele de muniție au fost ridicate, iar ulterior au fost transportate și depozitate provizoriu, până la distrugerea lor într-un poligon autorizat.