Un copil în vârstă de 5 ani, din Bilca, și-a pierdut viața după ce a căzut de pe bicicletă, în împrejurări care vor fi greu de stabilit, în canalul colector de apă situat de-a lungul râului Suceava, pe raza comunei Bilca.
Alarma la pompieri s-a dat joi seară, în jurul orei 20.00 însă se pare că la acea oră copilul era deja mort de câteva ore
La fața locului s-a deplasat modulul SMURD al Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și cu o ambulanță cu echipaj de prim-ajutor.
Salvatorii au reperat, pe canal, mai întâi bicicleta, după care, în jurul orei 21.30, au găsit și trupul copilului, la o distanță de circa 2000 de metri față de locul indicat de martorii care l-au văzut ultima oară. Din păcate, nu s-a putut decât constata decesul.
Copilul de 5 ani era ieșit la plimbare cu bicicleta împreună cu mai mulți copii. Aceștia au dat la un moment dat alarma și au anunțat că cel mai mic din grup a căzut cu bicicleta în canalul colector.
Polițiștii au demarat cercetări la fața locului, încercând să stabilească traseul copilului. Din păcate, grupul de copii nu era supravegheat, fapt care spune multe având în vedere că este vorba de un băiat în vârstă de 5 ani.