06/04/2023

Vameș de la Siret acuzat de 49 de fapte de Parchetul European, plasat în arest la domiciliu

Scris de Saptamanalul de Radauti


Lucrătorul vamal Bogdan Dorobanțu de la Biroul Vamal Siret a fost reținut pentru 24 de ore și apoi plasat sub arest la domiciliu de judecătorii ieșeni, fiind acuzat de 49 de fapte de către procurorii de la Parchetul European, cei care au efectuat mai multe percheziții marți, 4 aprilie, la Biroul Vamal și la domiciliile unor vameși.

Bogdan Dorobanțu este acuzat de comiterea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor bugetului Uniunii Europene sau ale bugetelor administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată şi cu consecinţe deosebit de grave.

Totuși, magistratul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Iași care a analizat cererea a considerat că măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile este suficientă.

Gabriel Narcis Chira, avocatul care l-a reprezentant pe Bogdan Dorobanțu, a declarat pentru Monitorul de Suceava că decizia Tribunalului Iași este una corectă, mai ales că faptele de care este acuzat clientul său sunt vechi de peste 5 ani.

”Raportat la probatoriul la care am avut acces, consider că nu se impunea o altă măsură mai restrictivă. Eu am încredere în justiție și sunt convins că vor fi luate cele mai corecte decizii”, a declarat avocatul Gabriel Narcis Chira.

Reamintim, Perchezițiile Parchetului European, prin biroul regional la Iași, vizează exporturi fictive de tutun și produse de pipă cu scopul de a eluda plata unor taxe și accize. Potrivit datelor de până acum, ar fi vorba de 50 de treceri fictive ale unor tiruri cu mărfuri provenite din Turcia și Emiratele Arabe Unite și care în mod normal trebuiau să fie doar în tranzit pe teritoriul României. Prejudiciul adus bugetului Uniunii Europene, numai prin activitatea de la Siret, se ridică la peste 650.000 de euro.

”Pentru recuperarea prejudiciilor aduse bugetului național și al UE, oamenii legii au sechestrat imobile (cinci proprietăți) și numerar în diferite valute, printre care euro, dolari americani, leu românesc și grivna ucraineană”, se arată într-un comunicat al Parchetului European.

Saptamanalul de Radauti