Un ucrainean care putea fi un pericol public pe șoselele de la noi, conducând un vehicul greu deși nu are permis de conducere, a fost oprit de vigilența unui echipaj de la Poliția de Frontieră Suceava.
Pe 10 martie, în jurul orei 14, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, pe sensul de intrare în România, a ajuns un ansamblu rutier format din cap tractor marca SCANIA și remorcă, având aplicate plăcuțe de înmatriculare specifice Ucrainei. La volan era un bărbat în vârstă de 40 de ani, care, la solicitarea polițiștilor, a prezentat, o dată cu pașaportul și permisul de conducere, aparent emis de autoritățile din Ucraina.
Permisul le-a trezit suspiciuni polițiștilor iar după verificările efectuate în bazele de date s-a constatat că respectivul document este fals.
Polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru două infracțiuni, respectiv uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Ancheta se va derula sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.