Două femei care lucrau la bibliotecă, respectiv Muzeul Etnografic Rădăuți, rămase fără loc de muncă prin modificarea organigramei Primăriei Rădăuți au câștigat și ele definitiv procesele intentate angajatorului.
De altfel, 16 din cei 34 de oameni care și-au pierdut locurile de muncă au câștigat definitiv procesele pe care le-au deschis împotriva Primăriei Rădăuți, în timp ce în celelalte cazuri dosarele încă nu s-au finalizat.
Este vorba de decizia din data de 25 iulie 2021, prin care organigrama instituției s-a modificat, iar mai multe funcții au dispărut din schemă.
Eficientizarea a fost maximă având în vedere că au fost destituite 34 de persoane, dar angajate alte 33.
”Abuzul făcut prin emiterea HCL 144/2021 a fost certificat de două instanțe de judecată, la fel cum se va întâmpla și cu celelalte procese care încă sunt pe rol. Toți magistrații care au analizat această hotărâre de Consiliu Local Rădăuți au constatat că a fost adoptată prin încălcarea legislației, iar rezultatul nu putea fi decât unul singur. Faptul că s-a ajuns în situația ca oamenii să își piardă locurile de muncă este regretabil și reprezintă opera unui singur om: încă primarul Bogdan Loghin. Acesta trebuie să răspundă pentru faptele sale și din păcate vorbim despre un număr foarte mare de abuzuri și încălcări ale legislației pe care actualul primar le-a comis în exercitarea atribuțiilor de serviciu”, a declarat avocatul Traian Andronachi pentru Monitorul de Suceava.
Angajații cu decizii definitive trebuie să-și recapete locurile de muncă și să primească toate drepturile salariale suspendate. Dacă decizia instanței nu va fi pusă în aplicare se va ajunge la plângeri penale pentru abuz în serviciu și alți pași legali.