20/11/2020

Lemn din surse sustenabile și lemn reciclat în plăcile de PAL și OSB produse de EGGER

Scris de Florin Cotos


În ceea ce privește procesul de achiziție a lemnului, dar și utilizarea lui, la EGGER Rădăuţi manifestăm toleranţă ZERO față de lemnul ilegal și suntem un promotor al managementului forestier sustenabil. Acest lucru înseamnă că selectăm cu atenţie furnizorii de materie primă, efectuăm verificări aprofundate și periodice (audituri) la furnizori și aplicăm principiul ”utilizării în cascadă a lemnului”. Dorim să explicăm o dată în plus care sunt aceste principii sănătoase în baza cărora ne desfășurăm activitatea.

Ce produce EGGER la Rădăuți

În Rădăuți se află singura fabrică EGGER de producție din România. Aici producem panouri pe bază de lemn (PAL) și plăci de OSB pentru construcții. Producția de PAL reprezintă aproximativ 60% din totalul producției, din care aproape 90% este reprezentat de PAL-ul melaminat, pe care îl cunoaștem toți ca fiind materia primă pentru mobila din casele noastre.

A doua categorie de produse realizate la Rădăuți este reprezentată de plăcile de OSB pentru construcții, acest produs reprezentând 40% din producția de pe platforma din România.

Produsele din PAL brut, PAL melaminat și OSB sunt însoțite de un document, EPD-ul (Declarație de mediu a produsului), care conține detalii despre materiile prime folosite in procesul de producție.

84% resturi de lemn și lemn reciclat într-o placă de PAL

În componența unei plăci de PAL se află mai multe tipuri de lemn: lemnul rotund, resturile din prelucrarea primară a lemnului (tocătură, rumeguș, rămășițe), dar și lemn a cărui ciclu de viață s-a încheiat. Doar 16% din materia primă folosită pentru a produce o placă de PAL este lemn rotund, cea mai parte, 66%, fiind lemn din resturi rezultate din prelucrarea primară, iar 18% din lemn reciclat.

Economia circulară

More from wood (Noi creăm mai mult din lemn) este deviza companiei EGGER atunci când vine vorba de prelucrarea lemnului. Pentru o producție sustenabilă într-o măsură cât mai mare nu este suficient ca lemnul să fie procurat responsabil, ci este la fel de important ca el sa fie folosit într-un mod responsabil. Iar aceasta se întâmplă prin „utilizarea în cascadă”.

Resturile de lemn din prelucrarea primară a lemnului (tocătură, rumeguș, așchii de lemn, margini), resturile de PAL de la producătorii de mobilă (deșeuri, rebuturi) sau lemnul reciclat (produse din lemn care și-au încheiat ciclul de viață: paleți, cutii de transport din lemn masiv, lemn netratat de pe șantiere (cherestea de construcție, tamburi de cablu, mobilă, uși, panouri) fac parte integrantă din placa de PAL produsă de EGGER.

Plăcile de PAL și OSB produse la Rădăuți sunt reciclabile în proporție de 100%. Prin “utilizarea în cascadă” a lemnului contribuim la conservarea resurselor pe termen lung și utilizarea sustenabilă și responsabilă a materiilor prime.

Trei platforme de colectare în România

Colectăm resturile rezultate din prelucrarea primară a lemnului în scopul reciclării prin cele trei platforme  (Timberpak-urile situate în Cluj și București – Cernica și Chitila).

La momentul lansării, în 2017, Timberpak era unica instalație din România de reciclare a deșeurilor din lemn prin introducerea în placa de PAL. Cu ajutorul unei echipe de achiziții specializate am încheiat contracte pentru lemn reciclabil cu cele mai mari companii din industria retail, auto, rețele de bricolaj, industria băuturilor și a bunurilor de larg consum din România.EGGER oferă servicii de consiliere pentru eliminarea deșeurilor pe bază de lemn și chiar pune la dispoziție containere pentru colectare și poate asigura transport către cel mai apropiat Timberpak. De acolo deșeurile de lemn sunt transportate mai departe către Rădăuți pentru a fi reintegrate în procesul de producție.

Din resturile de lemn colectate sunt îndepărtate orice elemente care ar putea contamina fluxul de producție, precum metalele, metalele neferoase, nisipul, pietrele și plasticul. Astfel sunt obținute așchii de lemn de înaltă calitate, care pot fi folosite în componența unei plăci de PAL.

În 2020 EGGER a colectat 67.000 de tone de lemn reciclat. Cantitățile de lemn reciclabil prelucrate și reciclate în plăcile de PAL EGGER au înlocuit potențialul de utilizare a peste 49.000 de hectare de pădure.

40% din lemnul din plăcile de OSB și PAL provine din alte țări decât România

În compoziția plăcilor de PAL și OSB se află și lemnul rotund. Acesta este achiziționat de la furnizori români, dar și prin participarea la licitații publice, pentru lemnul exploatat din proprietatea statului.

Pentru a acoperi necesarul de material lemnos pentru producția de PAL și OSB, am căutat furnizori și în alte țări din Europa. Astfel, pentru o placă de OSB, 44% din lemn este importat din Belarus, Ucraina, Cehia, Austria, Ungaria, Bulgaria sau Spania. Pentru o placă de PAL 38% din lemn provine din alte țări decât România.

Masa lemnoasă este o resursă regenerabilă, dar ea trebuie administrată responsabil pentru a asigura păstrarea suprafețelor împădurite. Din acest motiv, EGGER își propune să lucreze în proporții cât mai mari cu lemn din păduri certificate. Prin intermediul unui sistem strict de control (Due Dilligence System), monitorizăm achizițiile de lemn în cadrul EUTimberReg.

Astfel, 51% din materialul lemnos folosit pentru producția de OSB este certificat FSC sau PEFC. Ponderea nu este pe atât de ridicată pe cât ne-am dori, deoarece micii procesatori preferă să nu se alăture unuia dintre sistemele de certificare FSC sau PEFC. Aceștia consideră că certificările aduc restricții dreptului lor de proprietate, iar costurile suplimentare generate de certificare nu sunt justificate.

La EGGER considerăm lemnul ca fiind cea mai importantă resursă a noastră și îl tratăm cu cel mai mare respect. Activitatea și procesul de producție sunt organizate astfel încât să completeze cercul conservării resurselor, așa cum e el prezent în natură. Natura este cel mai bun exemplu în tot ceea ce facem.

Foto: EGGER România

Florin Cotos