O știre legată de un șofer care ar fi venit beat și fără permis în Vama Siret, unde le-a spus polițiștilor că s-a certat cu soția și vrea să meargă voluntar la război, în Ucraina, a făcut deliciul presei locale și nu numai.
Totul a plecat de la o relatare a reporterilor de la „Alo Iași”, care au surprins o parte din dialogul dintre șofer și polițistul din echipaj.
Cazul șoferului beat și fără permis există, doar că acesta a fost oprit în Siret, e drept pe sensul spre vamă, iar discuția legată de război pare să fi fost mai mult o glumă, e drept savurată și de polițiști.
Din punct de vedere al anchetei poliției, sâmbătă seară, în jurul orei 20.30, un echipaj de poliție rutieră, în timp ce acționa la intersecția străzilor Alexandru cel Bun cu strada Dubovei, a oprit un VW Golf, din care a coborât un bărbat care a prezentat o serie de documente la control dar mirosea a alcool, fiind în vizibilă stare de ebrietate.
Polițiștii au constatat că bărbatul, din Frătăuții Vechi, nu figurează în bazele de date ale Poliției Române cu permis de conducere.
În urma verificării cu etilotestul a rezultat concentrația de 0,96 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul, Ionel P., a fost condus la Spitalul de Boli Cronice Siret, unde i s-au prelevat două probe pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.
Polițiștii au deschis dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de „Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, și „Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”,
Ancheta este continuată de polițiștii de la Formațiunea Rutieră Siret. Bărbatul supărat pe viață a comis o dublă infracțiune la regimul rutier care i-ar putea aduce și o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. În aceste caz se așteaptă rezultatele probelor biologice, pentru a se stabili alcoolemia din sânge.
Sursa foto: Alo Iași