O alertă de răpire a unui copil în vârstă de 3 ani a declanșat mobilizare și operațiuni de căutare, în după-amiaza zilei de 6 august. În jurul orei 16.00, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată prin SNUAU 112 de către o localnică, despre faptul că i-a fost furat copilul.
Femeia a relatat că bărbatul care îi este concubin s-a deplasat în lipsa ei la locuința sa, unde se găsea băiatul ei de 3 ani, în compania altor copii. Băiatul de 3 ani a fost luat și dus într-o direcție necunoscută.
Polițiștii au stabilit în scurt timp că cel căutat, Constantin G. nu este tatăl minorului, acesta fiind dintr-o altă relație de concubinaj a femeii.
Astfel, s-au declanșat imediat cercetări pentru infracțiunea de lipsire de libertate. S-au demarat activități de căutare și scotocire în zona Rădăuți-Marginea-Poieni Solca. Polițiștii au făcut verificări și la Poieni Solca, unde își are domiciliul mama suspectului.
În jurul orei 18.30, bărbatul a fost găsit acolo, împreună cu băiatul. El a declarat că l-a luat pe băiat de mână, de bunăvoie, din casa mamei sale.
Minorul se află în stare bună, fiind condus împreună cu mama sa, în Centrul Maternal Suceava din cadrul Direcției de Protecție a Copilului Suceava.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliției municipiului Rădăuți, audiat și pus sub acuzare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal. El a fost reținut inițial 24 de ore.
Sâmbătă, 7 august, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți a solicitat arestarea sa. Judecătoria Rădăuți a admis propunerea și a emis mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Constantin G.