CFR Călători a lansat programul estival de transport „Trenurile Soarelui” începând din noaptea de 11 spre 12 iunie, acesta urmând a fi întregit cu trenurile care vor fi introduse de la acest sfârșit de săptămână, din 25 iunie.
Între cele 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării se regăsește și trenul de la Suceava la Mangalia care va circula zilnic, pe timp de noapte, tur-retur.
Se poate pleca spre Litoral cu trenul și de la Rădăuți sau Putna, însă legăturile cele mai optime sunt la întoarcere.
De exemplu, într-o zi de weekend, trenul care vine de la Mangalia ajunge în stația Suceava la ora 6.47, iar legătura spre Rădăuți-Putna este la ora 7.26. În timpul săptămânii legătura este ceva mai târzie, la ora 8.15, însă tot rezonabilă.
În zilele lucrătoare, spre trenul de seară, se pleacă din Rădăuți la 17.30 iar după aproximativ două ore de pauză se ia trenul spre Mangalia, care pleacă la ora 20.30. Cea mai proastă legătura este la plecare, în weekend.
Informațiile actualizate, pe zile, care pot lămuri clar călătorul dacă are opțiuni viabile și la trenul de legătură, pot fi consultate pe cfrcalatori.ro.
În primă fază, de pe 11 iunie, trenul pleacă din Suceava la 22.30, fiind practic trenul de Constanța din afara sezonului, dar cu traseu prelungit la Mangalia. Ulterior, o dată cu creșterea cererii, din 25 iunie, va începe să circula un alt tren distinct Suceava-Mangalia și retur (perechea IR 1952/1953).
Trenul introdus din 25 iunie va pleca din Suceava în jur de ora 20.30 și are un parcurs de aproximativ 7 ore și jumătate până la Constanța și de 9 ore aproximativ până la Mangalia. Trenul de Suceava este cel care ajunge cel mai timpuriu pe Litoral din toate garniturile din țară, De exemplu, sosirea la Constanța a trenului este programată la 4.09.
Trenul Suceava-Mangalia are disponibile locuri cu vagoane de clasa a II-a, vagon de clasa I și doar o cușetă cu șase paturi în cabină. Și la acest capitol, Suceava este văduvită an de an. Dacă alte trenuri din țară spre Mangalia cu în componență câte două-trei cușete și măcar un vagon de dormit, pentru trenul de Suceava nu a fost disponibilă niciodată mai mult de o cușetă, doar cu șase paturi, și cu o cerere mult mai mare decât oferta. Practic, aceste locuri se epuizează cu multe zile înainte de plecarea trenului. Asta deși și în cazul trenului de la Suceava este vorba de o noapte petrecută pe drum, astfel că ar fi necesare vagoane cușetă și de dormit în plus. Deși CFR Călători a anunțat o sporire a parcului de vagoane, Moldova pare a fi lăsat la urmă și la acest capitol.
• CFR Călători se fălește cu viteze bune pe două rute
Trenurile Soarelui sunt programate să circule până în noaptea de 5 spre 6 septembrie.
38 trenuri directe (19 dus/19 întors) și ramurile aferente care pornesc din principalele orașe, vor avea ca destinație /plecare litoralul românesc, din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinație/plecare Mangalia.
Cele 4 trenuri de viteză (IR 1682, IR 1683, IR 1686, IR 1688), care circulă fără opriri intermediare între București Nord şi Constanța, ajung la destinație în două ore, un record la deplasarea pe calea ferată în România.
Un alt timp foarte bun este pe ruta Constanța-Brașov, în jur de 4 ore și 20 de minute.
Toate trenurile InterRegio estivale sunt dotate cu prize pentru a încărca bateria laptop-ului sau a telefonului mobil și instalații de climatizare, majoritatea vagoanelor fiind modernizate (reconstruite integral) în anul 2020, și chiar în 2021, mai anunță CFR Călători.
Biletele de tren sunt accesibile tuturor prin gama variată de oferte comerciale. Acestea sunt prezentate în detaliu pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern/ Oferte. Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilitățile de călătorie acordate prin actele normative în vigoare.
Dacă se achiziționează un bilet dus-întors pasagerul beneficiază de 10% reducere. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor în avans reducerea este de până la 10% din tariful de transport. Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenții de 50% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.
În perioada programului estival de transport, turiștii aflați pe litoralul românesc au posibilitatea de a călători între stațiunile de pe litoral cu trenurile InterRegio de sezon, la tarif de tren Regio, dacă vor achiziționa biletele de la casele de bilete de pe secția Constanța – Mangalia.