12/12/2023

7 tineri ar fi participat la o tâlhărie în stil mafiot, într-un apartament din Rădăuți 

Scris de Florin Paiu


Patru inculpați sunt arestați preventiv iar trei se află sub control judiciar într-un dosar de tâlhărie care are în spate răfuieli legate de droguri.

Fapta a fost comisă în noaptea de 23 spre 24 octombrie, într-un apartament din Rădăuți, de atunci polițiștii judiciariști efectuând o anchetă complexă, care a dus, rând pe rând, la identificarea autorilor și a complicilor.

Potrivit datelor de anchetă, patru indivizi cu cagule pe față au pătruns într-un apartament din Rădăuți, unde locuiau un tânăr în vârstă de 22 de ani din Ulma și prietena minoră a acestuia.

Atacatorii i-au luat fetei telefonul (pentru a nu putea suna la Poliție) și l-au bătut pe cel vizat.

Cel mai important, în afara telefonului, autorii ar fi luat și o pungă în care se aflau substanțe susceptibile a fi din categoria drogurilor. Marfa a fost fost arsă lângă un câmp din zona localității Marginea.

În locuință, tânărul atacat ar fi fost lovit, în încercarea de a fi determinat să le dea tâlharilor o sumă mai mare de bani.

Tânărul agresat și-a scos certificat medico-legal din care rezultă că a avut nevoie de 17 zile de îngrijiri medicale pentru însănătoșire.

Ultimii trei inculpați, puși sub acuzare pentru tâlhărie calificată, au fost reținuți în arest de polițiști joi, 7 decembrie, pentru 24 de ore.   

Din informațiile Monitorul de Suceava, parte din ancheta din acest caz este preluată și de polițiștii de la Serviciul Antidrog al BCCO Suceava.

La fapta de la Rădăuți ar fi participat în total așadar 7 inculpați, 4 care au intrat efectiv în casa rivalului și trei care au fost complici.

Printre arestați ca autor principal la comiterea faptei se află Paul-Alexandru Colibaba, zis ”Paul”, în vârstă de 20 de ani, din Rădăuți, care în primăvara acestui an a fost arestat pentru trafic de droguri.

Tânărul de 20 de ani este considerat de anchetatori liderul grupării care era compusă din mai multe persoane și se ocupa cu vânzarea de substanțe psihoactive, inclusiv multor elevi din zona Rădăuți.

Același Paul a fost prins la Cluj, în decembrie 2023, cu aproximativ 3 kg de substanțe cu efect psihoactiv.

Florin Paiu